Italia. Român, înjunghiat în gât de un italian

italia--roman--injunghiat-in-gat-de-un-italian
Italia. ROMÂN, ÎNJUNGHIAT în GÂT de un italian. FOTO: captură liberta.it
Un tânăr român, în vârstă de 25 de ani, a fost înjunghiat ieri seară, în Pontenure, provincia Piacenza, Italia. 

Potrivit presei din Italia, atacul sângeros a avut loc în jurul orei 21:30, în via Castello Sforza, după ce tânărul român ar fi început să se certe cu un cetățean italian. Cel din urmă ar fi scos cuțitul și l-ar fi înjunghiat pe român în gât. 

Tânărul român a ajuns în stare gravă la camera de urgență din Piacenza, iar medicii sunt rezervați în ceea ce privesc șansele acestuia de supraviețuire, susținând că este nevoie de o intervenție chirurgicală din cauza adâncimii rănii.

La scurt timp, atacatorul a fost capturat de carabinieri cărora, după o tentativă de evadare, li s-au alăturat militarii de-a lungul Via Emilia.

În timpul disputei, o tânără de 25 de ani a fost, de asemenea, rănită la mână și a trebuit să solicite asistență de urgență.

Momentan nu se cunosc motivele de la care a pornit cearta dintre cei doi. Există două ipoteze: motive de iubire sau o simplă ceartă între vecini care apoi a degenerat.

[citeste si]

Alte știri de interes
x close