Italia. Român, implicat într-un teribil accident. Duba acestuia s-a dezintegrat în urma impactului cu un TIR

italia--roman--implicat-intr-un-teribil-accident--duba-acestuia-s-a-dezintegrat-in-urma-impactului-cu-un-tir
Italia. Român, implicat într-un teribil accident. Duba acestuia s-a dezintegrat în urma impactului cu un TIR
Un tânăr român, în vârstă de 21 de ani, a fost implicat ieri seară într-un accident teribil pe A14 Bologna-Taranto între Termoli și Vasto Sud în direcția Pescara, Italia.

Accidentul devastator s-a produs în jurul orei 17.00, la km 462, între o dubă și un camion care s-au izbit în plin.

Șoferul român, aflat la volanul dubei, și șoferul ceh, aflat la volanul TIR-ului, au fost răniți. În impact a mai fost implicat și un Fiat 500 LX cu o familie tânără japoneză la bord, cu un nou-născut, care a fost nevătămat.

Pompierii ajunși la fața locului au fost nevoiți să-l extragă pe român din fiarele contorsionate, duba acestuia fiind distrusă în urma impactului. 

Medicii spun că românul a supraviețuit într-un mod miraculos.  

A fost necesară închiderea secțiunii, iar traficul a fost blocat formând cozi kilometrice, informează primopianomolise.it.

[citeste si]

Alte știri de interes
x close