Italia. Reportaj impresionant despre sacrificiile badantelor românce pentru copiii rămaşi acasă: "Durere, singurătate, abandon, vinovăție"

Andreea Cosma / 25 apr 2021, 14:44 Salveaza PDF Comentarii

Sacrificiile badantelor românce plecate în Italia să ofere copiilor un trai mai bun, o sabie cu două tăişuri care le împovărează cu vinovăţie şi durere să îşi lase copiii să crească în grija altcuiva şi de multe ori, sacrificiul lor se întoarce împotriva lor când copiii nu reuşesc să facă diferenţa între abandonul suferit din partea mamei şi a eforturilor pentru o viaţă mai bună pe care le face. Un reportaj  Huffington Post Italia scoate în evidenţă lupta nevăzută dusă de femeile care caută o viaţă mai bună pentru familiile lor, departe de acestea.

"Prima dată când am venit în Italia am stat doar cinci luni. Îmi lăsasem fiica de doi ani în România. M-am întors pentru că a fi departe de ea, pentru mine, era prea dureros", spune Francesca (nume fictiv), pentru huffingtonpost.it.

Ea nu are nicio ezitare în glas. Are un caracter dur, hotărât, al cuiva care și-a luat viața în mâini și a făcut un pariu. Pentru că este nevoie de curaj, dragoste, generozitate și poate și de puțină nesăbuință pentru a-ți părăsi pământul și copiii și a-ți încerca norocul într-o țară străină, Italia, unde trăiesc astăzi aproximativ 1.200.000 de români, potrivit datelor ISTAT.

"Un exod care este în mare parte feminin. Femei care, cu un bagaj și nişte bani în buzunar, ajung în țara noastră pentru a "avea grijă" de cei mai fragili dintre noi, dar și pentru a munci pe câmp și pe șantiere. Ele fac acest sacrificiu pentru a îmbunătăți viața copiilor lor, pentru a le permite să studieze, pentru a le oferi mai mult decât ar putea primi. Dar, de cele mai multe ori, calea se transformă într-un drum sinuos, pavat cu durere, singurătate, abandon, vinovăție", scrie publicaţia citată.

 

"Un drum sinuos, pavat cu durere, singurătate, abandon, vinovăție"

 

Cea a Francescăi, însă, este o provocare câștigată, o poveste cu final fericit, deși nu fără obstacole.

"Eu sunt din Galați. Am venit în Italia în 2004 pentru a căuta un loc de muncă, pentru a-i oferi o viață mai bună fiicei mele, care avea atunci doi ani", explică ea. "Prima dată am fost plecat cinci luni, apoi m-am întors pentru că nu puteam sta fără ea. Mi-am spus: prefer sărăcia, poate mănânc un ou, jumătate eu și jumătate ea, dar distanța era prea dureroasă".

De fapt, fetița rămăsese cu mama Francescăi în România, dar, în ciuda vârstei fragede, suferea din cauza distanței mamei sale: "În 5 luni am auzit-o de 3/4 ori la telefon. La început mi-a spus: când te întorci? Când te întorci? Apoi trebuie să fi crezut că nu mă mai întorc, pentru că nu a mai vrut să vorbească cu mine".

Atunci inima Francescăi începea să se frângă încet-încet. Începea să se întrebe dacă merită, începea să se gândească că preferă sărăcia în locul abandonului și uitării fiicei sale.

"M-am întors în România și abia când am reușit să o iau cu mine, era în 2007, avea 4 ani și jumătate, m-am întors în Italia și astăzi aici am familia mea: soțul meu și cele trei fiice. Nu a fost ușor, îmi este mereu dor de țara mea și de mama mea, pe care am lăsat-o acolo și care la 78 de ani ar trebui să fie îngrijită, dar viața noastră este aici acum".

Dar lucrurile nu merg întotdeauna așa.

Încercarea Robertei (nume fictiv), care a venit în Italia din România singură, cu trei copii rămași în grija mamei sale, nu a avut același noroc. În momentul plecării, cel mai mic copil al ei avea 1 an. L-a  revăzut când a împlinit 8 ani. Între timp, au trecut 13 ani, ea este încă în Italia și lucrează, iar copiii au devenit adulți: cel mai mare are peste 20 de ani, fiica are 20 de ani, iar cel mai mic 14 ani.

Le-ați oferit o viață mai bună?

"În viața de zi cu zi da, cu banii trimiși au o viață decentă, dar au încetat să mai studieze. Când încerc să-i sfătuiesc, ba chiar să-i iau înapoi, primesc mereu același răspuns de la ei: "Ne-aţi abandonat când eram copii, acum ce vreți de la noi?", spune Roberta, o femeie care își sfărâmă lacrimile doar la amintirea a ceea ce a fost.

 

"Copiii rămași în România cred că au fost abandonați"

 

Aceasta este soarta pe care o au mulți copii lăsați de mamele lor să crească singuri: în scurt timp, ei merg să muncească pe câmp, mulți emigrează, alimentând acest exod masiv din România în căutare de muncă. Puțini sunt cei care reușesc să se ridice la înălțimea visului unei "vieți mai bune" pe care părinții lor încearcă să o construiască pentru ei. De ce? Pentru că se pierd. Pentru că ei cresc fără mamă și tată. Ei sunt cei care sunt identificați ca fiind "left behind", literalmente "lăsați în urmă". Copii abandonați. Singuri. Fără dragoste. Fără îndrumare. Pierduţi. În România sunt peste 350 de mii, potrivit Unicef.

"Copiii rămași în România cred că au fost abandonați", explică Silvia Dumitrache, președinta Asociației Femeilor Române din Italia, "își văd mamele plecând și nu are rost să le explici că au plecat să muncească, să câștige, să le garanteze o viață mai bună. Ei descoperă într-o zi că mama lor nu este acolo și cred că este vina lor". Așteaptă ca mama lor să se întoarcă, dar anii trec și distanța îi ucide încetul cu încetul. Uneori chiar în sens propriu. "În România, din 2010 și până în prezent, au avut loc aproximativ 100 de sinucideri de copii", ne spune Silvia Dumitrache. "Am cules povestea unui copil care și-a luat viața în iluzia că acest gest ar putea să-i aducă mama înapoi. Avea 11 ani. Într-o zi, vorbind cu un coleg de clasă, i-a spus: "Să vezi că mâine o fac pe mami să se întoarcă". A doua zi s-a sinucis. Și mama s-a întors, dar ca să-l îngroape."

 

"Sindromul Italia - O adevărată exploatare instituționalizată pentru românce"

 

"Există cu siguranță povești cu final fericit, dar dacă ne uităm în general la radiografia României, ne confruntăm cu o țară în care lipsește forța de muncă, cu zone rurale populate doar de bătrâni și copii, cu un analfabetism în creștere galopantă, cu rate ridicate de abandon școlar și deja a doua generație de copii "lăsaţi în urmă", care părăsesc școala în jurul vârstei de 15 ani, merg la munca câmpului și la 18 ani pleacă la muncă în străinătate. Unde este creșterea pe care ar trebui să o aducă sacrificiul acestor femei? Nu se construiesc școli, spitale, grădinițe și între timp crește flagelul copiilor abandonați și "boala Italiei", mai spune Silvia Dumitrache.

Există un alt aspect al acestei povești. În Italia și în celelalte țări europene în care emigrează aceste femei, munca este adesea uzurpată.

"O adevărată exploatare instituționalizată", ne spune Silvia Dumitrache. "Aceste femei raportează mari probleme de sănătate, pentru că nu poți lucra 24 de ore din 24, 7 zile din 7. Nu au viață privată, nu pot socializa, sunt mereu închise în casă, la început sunt luate să aibă grijă de o persoană, dar ajung să aibă grijă de întreaga familie. Nu toate familiile au contracte de muncă. Sunt plătite direct, iau banii în mână: un gest care, încetul cu încetul, îți dă impresia că muncitorul îți aparține, că nu-l mai vezi ca pe o persoană, ci ca pe o utilitate".

Doi psihiatri ucraineni au observat că unele femei care se întorceau din Italia prezentau sindroame depresive și au definit această stare de epuizare ca fiind "sindromul italian" sau "boala Italiei". Multe dintre ele, atunci când se întorc în România, ajung în clinici de psihiatrie pentru a trata această "patologie": un declin psiho-fizic datorat durerii de a fi departe de copii, grijilor familiale și condițiilor de muncă pe care sunt nevoite să le suporte.

"Ne-am săturat să fim invizibili", spune Silvia Dumitrache. "Nu mai putem suporta această indiferență. În Italia suntem în jur de 1,2 milioane și nu avem consilieri, de exemplu: de ce nu se duc românii la vot? De ce politica italiană te face să te simți mereu ca un străin? La alegerile administrative trebuie să te înscrii pe listele electorale cu 40 de zile înainte, dar de ce nu te înregistrezi la registratură când primești buletinul de identitate?".

Iar românii nu sunt singurii care suferă aceste povești de migrație și exploatare: "Suntem invizibili, copiii noștri sunt invizibili, nu doar cei ai românilor, ci și ai celor mai săraci europeni. Aceasta este o poveste născută din sărăcie și disperare. Iar sărăcia și disperarea nu au cetățenie".

[citeste si]


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt1
YesMy