Israelul a intrat, duminică, pentru a treia oară, în carantină națională. Reguli dure timp de trei săptămâni

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
carantina_israel
carantina_israel

În cea d-a treia carantină pentru noul coronavirus a intrat, duminică, Israelul. Autoritățile au intensificat vaccinările la un ritm despre care premierul Benjamin Netanyahu afirmă că ar putea permite ieşirea din pandemie până în luna martie, transmite Reuters.

De la începerea vaccinărilor, cu o săptămână înainte faţă de Uniunea Europeană, sistemul de sănătate israelian a administrat 280.000 de vaccinuri, cele mai multe din lume. Autorităţile iau în considerare deschiderea unor centre de vacinări cu program de 24 de ore/şapte zile pe săptămână. Netanyahu doreşte ca numărul vaccinărilor se se dubleze la 150.000 pe zi până weekendul viitor.

Acest ritm ar permite vaccinarea a jumătate din populaţia Israelului de 9 milioane de persoane până la sfârşitul lunii ianuarie. Israelul a înregistrat aproape 400.000 de cazuri de Covid-19 şi 3.210 decese. ”De îndată ce vom termina această etapă, în 30 de zile vom putea ieşi din coronavirus, vom putea deschide economia şi vom putem face lucruri pe care nicio ţară nu le va putea face”, a spus Netanyahu într-o declaraţie la televiziune.

Carantina instituită duminică, a treia din ţară, va dura cel puţin trei săptămâni şi are ca scop reducerea infectărilor care se dublează în prezent la fiecare două săptămâni, a anunţat Ministerul Sănătăţii. Vaccinurile înseamnă că ”există şanse foarte mari ca aceasta să fie ultima noastră carantină”, a declarat Sharon Alroy-Preis, şef al diviziei de servicii de sănătate publică a ministerului.

Carantina interzice vizitele şi limitează circulaţia persoanelor pe o rază de un kilometru faţă de locuinţă, cu excepţia deplasării pentru vaccinare. Magazinele neesenţiale vor fi închise, iar activităţile culturale suspendate.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel