Irlanda. ROMÂN, găsit VINOVAT pentru UCIDEREA unui profesor irlandez. L-a LEGAT și BĂTUT

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Un român de 24 de ani a fost găsit vinovat de uciderea unui profesor irlandez și proprietar de PUB care a fost găsit mort în urmă cu șapte ani, în localitatea Galaway din Irlanda. 

Conform extra.ie, John Kenny, în vârstă de 56 de ani, a fost bătut, legat și lăsat să moară singur pe podeaua toaletei doamnelor, în pubul său, în data de 25 septembrie 2011. Trupul său a fost descoperit de soția lui Kathleen și de fiica lui Gillian în pubul lor din Oughterard, Galway.

Marian Lingurar jr., în vârstă de 24 de ani, a fost găsit vinovat de uciderea profesorului Kenny, precum și de două acuzații de intrare prin efracție.

Lingurar, principalul suspect al cazului, ar fi fugit și s-ar fi ascuns de justiție timp de 7 ani, fiind arestat în districtul Cork, din Irlanda, în luna mai 2018.

 

Lingurar a negat orice implicare 

 

În timpul procesului, Lingurar a negat orice implicare în asaltul și jaful unei cantități relativ mici de bani din buzunarul profesorului Kenny, de o bandă de bărbați care au ajuns la bar în acea seară. El a susținut că John Kenny era prietenul său și că îi plăcea pentru că îi dăduse un loc de muncă ca portar. A spus că a fost trist să audă că a fost ucis.

El a mai spus că nu îi știe pe cei implicați și a susținut că era acasă în pat atunci când s-a întâmplat tragedia la Oughterard și l-au agresat pe Kenny, i-au legat mâinile la spate și cu fața în jos l-au lăsat să moară pe podeaua toaletei.

Procurorul Patrick Gageby a declarat în instanță că John Kenny păstrase pubul familiei după ce se despărțise de soția sa, Kathleen, în anii 1990, și s-a mutat să trăiască acolo. El a mai spus că profesorul era foarte respectat la Presentation College, Athenry, unde a predat mai mulți ani și că deschidea localul doar la sfârșit de săptămână.

 

După ce a câștigat încrederea, a complotat pentru a da o spargere

 

Un bărbat numit Florin Fitzpatrick și tatăl lui Lingurar junior, Marian Lingurar, lucrau în pub în weekenduri. Fitzpatrick și Marian Lingurar au fost închiși anterior, dar statul își retrăsese acuzațiile de omucidere împotriva acestora.

Procurorul a spus că Lingurar jr., care avea vârsta de 16 ani în 2011, lucra ca paznic în bar, în noaptea în care a murit Kenny. După ce a câștigat încrederea lui Kenny, a complotat cu alții pentru a da o spargere la pub, după ce se închidea, în noaptea de 25 septembrie.

El a spus că Lingurar jr. a ajuns la Galway împreună cu tatăl său, după ce a terminat de lucru împreună cu barmanul, Florin Fitzpatrick, la ora 01.30, dar apoi s-a întors la Oughterard, la ora 2.20 și a rămas acolo timp de 40 de minute.

 

Cadavrul lui John Kenny, întins pe podea

 

Lingurar jr. s-a întors înapoi la Oughterard la primele ore ale dimineții pentru a-l jefui pe angajatorul său.

Un localnic a găsit telefonul lui John Kenny lângă pub, la ora 17:00, a doua zi după crimă, și a reușit să o contacteze pe fata profesorului, care a mers imediat cu mama sa, speriate, la local, unde au găsit ușa din față deschisă. Au spus că au strigat după bărbat, dar nimeni nu a răspuns. Apoi au ieșit pe stradă și i-au cerut unui localnic să intre în bar cu ele.

Citește și Irlanda. ROMÂN ucis pentru că era „enervant". Asasinul și-a primit pedeapsa

Acesta a spus în proces că a observat că un scaun fusese pus sub clanța ușii de toaletă a femeilor, împiedicând ca aceasta să fie deschidă din interior. A luat scaunul și acolo a găsit cadavrul lui John Kenny, întins pe podea.

Lingurar jr. a fost reținut în custodie și va apărea din nou în fața Tribunalului Penal din Galway pe 8 mai, pentru a-și afla sentința.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel