Ion Caramitru compară Corpul de control cu Inchiziția

Alexandra Steoleaca |
Data publicării:

Managerul Teatrului Naţional Bucureşti, Ion Caramitru, a declarat marţi, la finalul unei întâlniri avute cu premierul Viorica Dăncilă şi cu ministrul Culturii, Daniel Breaz, că a prezentat situaţia bugetară a instituţiei pe care o conduce, adăugând că "a fost de ajuns" să spună despre lipsa de buget ca să fie ameninţat cu Corpul de control al ministrului, "ca şi cum trimite Inchiziţia".

"A fost de ajuns să spun despre lipsa de buget, ca să fiu ameninţat cu Corpul de control al ministrului. Aşa ceva este inadmisibil. Toată presa este plină de faptul că Ion Caramitru va fi anchetat cu Corpul de control, ca şi cum până acum n-aş mai fi fost anchetat în fiecare an de Curtea de Conturi, de rapoartele care se fac de fiecare instituţie către Ministerul Culturii. Lună de lună se fac deschideri, se explică pe ce se cheltuieşte, contractele sunt verificate. Nu există niciun fel de posibilitate. Să vrei să faci ceva ilegal şi nu poţi. Iar ameninţarea publică... N-avea decât să trimită Corpul de Control fără să anunţe public, ca şi cum trimite Inchiziţia să verifice anumite incorectitudini de tip religios", a declarat directorul TNB.

El a susţinut că, de fapt, s-a cerut trimiterea Corpului de control "de către un grup de cetăţeni", comparând situaţia cu ce se întâmpla înainte de 1989.

"Ni s-a spus că s-a cerut din teatru de la un grup de oameni să trimită Corpul de Control. Este inexact. În memoriul pe care l-au trimis actorii nu se face asemenea referire. Am spus în şedinţă că ceea ce se întâmplă este ca înainte de 89. La sesizarea unui grup de tovarăşi se face control la instituţia respectivă şi se găseşte tovarăşul director a fi vinovat de ceva. Pentru că grupul de tovarăşi reprezintă poporul", a spus Caramitru.

Întrebat despre afirmaţia ministrului Culturii conform căreia salariile în TNB au crescut de trei ori şi că nu ştie cum au fost cheltuiţi banii, Ion Caramitru a arătat că "este vorba de un alt capitol de cheltuieli".

"Faceţi diferenţa. Este vorba de bugetul venit pentru salarii şi aici este un capitol separat unde s-au scăzut bugetele de la capitolul bunuri şi servicii, unde se fac plăţi pentru tot ce înseamnă funcţionarea instituţiei noastre - de la plata facturilor de lumină, curent şi energie (...), până la contractele cu firmele de mentenanţă, cu artiştii care lucrează în contract - regizor, scenograf şi aşa mai departe. În cazul nostru, al TNB, cu Agenţia de forţă de muncă, pentru că nu avem posturi şi din februarie tot pistonăm la Ministerul Culturii să ne dea posturi, cu agenţia cu care am angajat 54 de oameni. Dacă primim posturile corespunzător acestor eliberări sau banii care ne-au fost luaţi, putem să-i aducem înapoi. Concediul nostru în instituţie e scurt, noi trebuie să redeschidem stagiunile în septembrie. (...) Dar nu putem lucra. (Bugetul - n.r.) a crescut cu 4 milioane (de lei - n.r.) la cheltuieli de personal, deci la salarii, şi a scăzut cu 2 milioane faţă de anul trecut la bunuri şi servicii. Şi s-au mai mărit cu un milion veniturile proprii. Cu alte cuvinte - îţi dau mai puţini bani, dar poţi să vinzi mai multe bilete", a menţionat managerul TNB.

 

Întâlnire cu Viorica Dăncilă


O delegaţie de directori din instituţii aflate în subordinea Ministerului Culturii a fost primită marţi, la Palatul Victoria, de către premierul Viorica Dăncilă, la discuţii fiind prezent ministrul Culturii, Daniel Breaz.

Din delegaţie au făcut parte: Ion Caramitru - Manager General al Teatrului Naţional 'I.L. Caragiale' din Bucureşti, Andrei Dimitriu - Director General al Filarmonicii "George Enescu", Bianca Ionescu - Manager al Teatrului Naţional de Operetă şi Musical "Ion Dacian" şi Călin Dan - Manager General al Muzeului Naţional de Artă Contemporană, potrivit site-ului TNB. 

Discuţiile au avut loc în urma apelului lansat de mai multe instituţii de cultură din România, în urma reducerii bugetelor, fapt care a dus la blocarea parţială a activităţii acestora, dar şi la concedierea unor colaboratori. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel