OFICIAL. Iohannis a RETRIMIS bugetul în Parlament. Vezi SESIZAREA preşedintelui

Andreea Cosma |
Data actualizării: | Data publicării:

Președintele Klaus Iohannis a trimis astăzi Parlamentului, spre reexaminare, Legea bugetului de stat pe anul 2019.

Sesizarea trimisă de şeful statului se adresează preşedinţilor celor două Camere din Parlament, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu.

"Separat de motivele de neconstituționalitate, considerăm că Legea bugetului de stat pe anul 2019 se impune a fi reexaminată de către Parlament, întrucât alocarea resurselor bugetare este, pe de o parte, fundamentată pe o prognoză nerealistă, iar pe de altă parte, nu asigură o reală funcționare a unor instituții publice cu rol esențial în societate. Mai mult, bugetul pentru anul 2019 afectează dezvoltarea comunităților locale și realizarea unor investiții strategice, în special segmentele programate de autostradă care ar trebui să contribuie direct la dezvoltarea societății. Totodată, această lege ar trebui reanalizată sub aspectul modului în care sunt alocate resursele în domeniile sănătății și educației, cu atât mai mult cu cât au crescut în mod semnificativ alocările destinate partidelor politice", se arată în sesizarea trimisă către Parlament.

Administraţia prezidenţială a mai punctat câteva motive care l-au determinat să retrimită legea la reexaminare, printre care şi cadrul macroeconomic pe care s-a fundamentat bugetul anului 2019, care este lipsit de realismul necesar unei construcții bugetare credibile.

Alte motive invocate de preşedinte sunt veniturile bugetare supraestimate şi cheltuielile bugetare subestimate, precum şi deficitul bugetar, care pune în discuție respectarea unor obligații asumate de România în calitate de stat membru al Uniunii Europene.

Legea bugetului de stat pe anul 2019 a fost trimisă spre promulgare Președintelui României în data de 20 februarie. Pe 22 februarie, preşedintele Klaus Iohannis a sesizat Curtea Constituțională, care a constatat că legea este constituțională.

 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel