Inundațiile fac ravagii în Italia: Veneția, din nou sub APE. Cod PORTOCALIU

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Unele dintre cele mai faimoase locaţii din oraşul italian Veneţia se aflau marţi sub ape, în condiţiile în care sistemul de protecţie împotriva inundaţiilor nu s-a activat, iar furtunile au continuat să lovească zone întinse din Italia, relatează dpa, preluată de Agerpres.

Nivelul apelor a atins o maximă de 138 de centimetri marţi după-amiază, potrivit autorităţilor locale, iar Piaţa San Marco era acoperită de ape.

Primarul Luigi Brugnaro a anunţat pe Twitter că sistemul de protecţie împotriva inundaţiilor, MOSE, nu era operaţional marţi seara, însă se depuneau eforturi pentru activarea acestuia miercuri dimineaţa.

Sistemul a fost pentru prima dată activat la începutul acestui an şi nu era clar de la MOSE nu funcţiona marţi. Primarul Luigi Brugnaro i-a lăudat eficienţa duminică în urma ploilor torenţiale căzute în oraş.

Alertă portocalie în Veneția

 

Veneţia este vizată de un nivel de alertă portocalie, în condiţiile în care serviciile meteorologice prezic că nivelul apelor ar putea atinge 135 de centimetri joi şi 140 de centimetri vineri.

Luca Zaia, preşedintele regiunii Veneto, a spus că valoarea pagubelor s-ar putea ridica la 500 de milioane de euro (606 milioane de dolari).

Riscul alunecărilor de teren şi al avalanşelor rămâne ridicat în urma ploilor abundente şi ninsorilor care au afectat Italia, regiuni din Tirolul de Sud aflându-se la al doilea cel mai înalt nivel de risc, au precizat marţi autorităţile.

Provincia Bolzano din Tirolul de Sud este una dintre cele două regiuni în care urmează să fie instituit miercuri cel mai înalt nivel de alertă, roşu. Cealaltă regiune vizată este Campania, în sud, au afirmat oficiali ai serviciilor de urgenţă.

Şcolile din regiunea Friuli Venezia-Giulia, nord-est, urmau să fie închise miercuri din cauza riscului de avalanşe, în condiţiile în care nivelul de alertă a fost ridicat la portocaliu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel