Incredibil. Medic acuzat că NU resuscitează pacienții: "Curat, colega, curat...adică nu facem nimic!"

Alexandra Steoleaca |
Data publicării:

Un medic de la Ambulanţa Vaslui este acuzat de colegi că nu vine la timp la seriviu, părăseşte echipajul în timpul intervenţiilor şi, cel mai grav, uneori refuză să resusciteze pacienţi. Corpul de Control din cadrul DSU a fost în control şi a emis un raport în acest caz.

Un medic de la Ambulanţa Vaslui este acuzat de colegii săi că ar fi părăsit echipajul în timp ce transporta un pacient de la Bârlad la Iaşi, că nu se prezintă la timp la serviciu, dar şi că uneori nu resucitează pacienţi aflaţi în stop cardio-respirator. Reprezentanţii sindicatului Serviciului Judeţean de Vaslui au făcut o sesizare către conducerea instiuţiei şi către corpul de control al DSU. Raportul DSU a fost înaintat Comisiei de Disciplină, ce urmează să stabilească modul în care va fi medicul sancţionat pentru faptele sale.

„Noi am făcut o sesizare unităţii cu unele probleme. După, a fost sesizat şi Corpul de Control al DSU, al domnului Raed Arafat, care a fost la Vaslui, au stat câteva ore, au verificat nişte fişe, unele înregistrări de pe la dispecerat", a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, Leonte Condurache, liderul de sindicat al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Vaslui.

În sesizarea depusă conducerii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Vaslui sunt prezentate mai multe situaţii în care medicul nu şi-ar fi îndeplinit sarcinile de serviciu.

Potrivit documentului, în 9 aprilie, Serviciul Judeţean de Ambulanţă Vaslui a fost solicitat pentru transferul unui pacient de la CPU Bârlad la Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi, avându-l ca şef de echipaj pe medicul aizat, însă acesta ar fi părăsit echipajul în timpul transportului pentru a merge cu o altă maşină până la Vaslui, iar acolo şi-a sunat un coleg să îl schimbe.

„Transferul pacientului s-a efectuat în echipaj complet până la ieşirea din oraşul Bârlad. În staţia peco echipajul a oprit pentru ca doctorul să-şi preia maşina cu inscripţia unui serviciu privat de ambulanţă, adusă acolo de către un voluntar. Astfel, transferul pacientului de la ieşirea din oraşul Bârlad până la intrarea în oraşul Vaslui s-a efectuat fără prezenţa medicului", se arată în sesizare.

 

Viața pacienților, pusă în pericol

 

„A preluat pacientul din spital cu hemoglobină 5, cu transfuzie de sânge şi ca să nu se întoarcă înapoi după maşină la Bârlad pentru că era venit la tură cu maşina de la ambulanţa privată, a vorbit cu un voluntar, i-a scos maşina în peco la ieşirea din Bârlad. El a părăsit maşina şi pacientul, s-a urcat în maşina particulară şi a mers până la Vaslui. Pe drum a sunat medicul care intra în tura de noapte, deşi nu era ora portrivită, medicul nu a vrut să vină mai devreme, a tras maşina în oraşul Vaslui vreo 20 de minute acolo, până a coborât medicul din tura de noapte. A întârziat, a pus viaţa pacientului în pericol. Un caz grav, grav, mult mai grav ca ăla de la Bacău, cel de la Bacău nu a părăsit maşina. Acolo s-a desfăcut contractul de muncă, aici s-au dat doar nişte sancţiuni", a explicat liderul de sindicat al SAJ Vaslui.

În sesizare mai apare şi o situaţie în care la o sesizare a fost trimis medicul care tocmai terminase tura de noapte, pentru că medicul cercetat nu se prezentase încă la serviciu. Cazul s-ar fi petrecut tot în aprilie, când trebuia să transfere un pacient cu infarct de la CPU Huşi la Iaşi.

„A deviat traseul din staţia Vaslui pentru a face schimb cu medicul din tura de noapte. După mai multe schimburi de replici, doctorul din tura de noapte a fost nevoit să efectueze transportul, pentru a nu-i prelungi aşteptarea pacientului, care deja fusese deviat, echipajul efectuând circa 50 de km în plus", se arată în document.

În luna feburarie, deşi era în timpul turei de zi, a fost solicitat să constate decesul unui pacient cunoscut cu boli cronice, însă medicul ar fi refuzat.

„A refuzat să elibereze certificatul de deces, deşi avea obligaţia fiind o zi de weekend. De altfel, este cunoscut faptul că acesta nu eliberează niciodată certificate de deces", mai scriu reprezentantii sindicatului în document.

 

Refuză să resusciteze pacienți

 

Colegii săi prezintă şi situaţii în care acesta refuză să resusciteze un pacient aflat în stop cardiorespirator.

„Atunci când ajunge la caz şi constată că pacientul nu este în stare gravă, reproşează dispeceratului că trebuia trimis un echipaj B2 (echipaj cu asistent – n.r.), iar atunci când constată că pacientul este în stare gravă, reproşează că trebuia trimis echipajul TIM (echipajul de Terapie Intensivă Mobilă SMURD – n.r.). Practic nu este niciodată mulţumit. Când constată că pacientul se află în stop cardiorespirator, acesta sună şi solicită echipajul TIM, iar până la sosirea acestuia efectuează o resuscitare minimă. Când este trimis la pacienţi în stop cardiorespirator situaţia este şi mai gravă, în sensul că ajuns la caz declară decesul în majoritatea cazurilor, fără a efectua resuscitarea. Este de notorietate expresia sa utilizată în multe cazuri: < Ce facem la acest caz, dl doctor?>,", se arată în documentul depus de colegii săi.

Raportul Corpului de Control al DSU a fost finalizat şi transmis conducerii Serviciului Judeţean Vaslui.

„Am făcut raportul şi acum urmează să vedem ce decide Comisia de Disciplină", a declarat Raed Arafat, şeful DSU.

Deşi a fost contactat pentru a explica situaţia, managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Vaslui a refuzat să dea explicaţii, conform Medifax.ro.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel