Incendiile forestiere au ars în acest an în UE un număr-record de 700.000 de hectare

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Incendiile forestiere din UE au ars în acest an, până acum, un număr-record de 700.000 de hectare - cea mai mare suprafaţă de la iniţierea înregistrărilor.

Cifra a fost anunţată de Comisia Europeană.

"Ne confruntăm cu o vară dificilă în Europa, deoarece până acum, anul acesta, au ars peste 700.000 de hectare, cea mai mare cifră înregistrată pentru acest moment al anului după 2006", a declarat Janez Lenarcic, comisar european pentru ajutoare umanitare şi gestionarea crizelor.

Cifrele raportate de European Forest Fire Information System (EFFIS) arată că până acum Spania a fost cel mai grav lovită, cu peste 283.000 de hectare arse. E urmată de România (150.735), Portugalia (86.631), Franţa (62.102) şi Italia (42.835).

S-a mărit şi numărul incendiilor în ultimii ani, cu 2.300 în întreaga UE până la 15 august, mult peste media anuală de 1.349 a perioadei 2006-2021.

Incendiile forestiere au ars în acest an în UE un număr-record de 700.000 de hectare

 

Schimbarea climei a mărit probabilitatea şi gravitatea incendiilor de vegetaţie din Europa. Anul acesta multe dintre incendii au fost alimentate de multiple valuri de caniculă şi au fost facilitate de o secetă care ar putea fi cea mai gravă din ultimii 500 de ani, conform Joint Research Centre din subordinea Comisiei.

Conform Comisiei, în ultimele două luni au fost detaşate în tot blocul 29 de avioane şi opt elicoptere prin intermediul Mecanismului de Protecţie Civilă al UE, prin care statele UE se ajută reciproc cu resurse în situaţii de criză.

În faţa noii realităţi, Comisia s-a angajat să finanţeze achiziţia de către state a 12 noi aparate de zbor anti-incendiu, însă primele vor fi disponibile abia în 2026, iar restul până în 2029.

Anul acesta rezerva UE pentru lupta cu incendiile forestiere e compusă din 12 avioane şi un elicopter, împrumutate de la Croaţia, Franţa, Grecia, Italia, Spania şi Suedia, potrivit Rador.

UE mobilizează circa 370 de persoane pentru intervenţie rapidă în întreaga Europă

 

În ultimele două luni, 29 de avioane şi opt elicoptere au fost desfăşurate în toată Europa pentru a răspunde cererilor de asistenţă prin intermediul mecanismului de protecţie civilă al UE. La acestea s-au adăugat 369 de pompieri şi peste 105 vehicule la sol.

Comisarul pentru managementul crizelor, a declarat: "Ne confruntăm cu o vară dificilă în Europa, cu peste 700 000 de hectare arse în acest an, cea mai mare suprafaţă înregistrată pentru această perioadă din 2006 încoace. Până în prezent, mecanismul UE de protecţie civilă a fost activat de nouă ori de către cinci ţări, într-o demonstraţie de solidaritate fără precedent din partea statelor membre UE. Vom continua să monitorizăm situaţia 24 de ore din 24 prin Centrul de coordonare a răspunsului la situaţii de urgenţă de la Bruxelles, precum şi să mobilizăm ajutorul necesar".

În plus, serviciul UE Copernicus, de cartografiere prin satelit a situaţiilor de urgenţă a fost activat de 46 de ori pentru incendii de pădure din 15 ţări, iar aproximativ 150 de pompieri din Bulgaria, România, Germania, Franţa, Finlanda şi Norvegia au fost detaşaţi în Grecia în lunile iulie şi în august pentru a sprijini pompierii locali. Statele membre pot activa mecanismul de protecţie civilă al UE pentru a solicita ajutor pentru combaterea incendiilor de pădure. Mecanismul rescEU consolidează răspunsul UE de protecţie civilă prin crearea unor efective de rezerve care sunt mobilizate atunci când nu sunt disponibile alte mijloace naţionale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel