Încă un medic fals reţinut de poliţişti. S. Pintea: Ne bazăm pe conştiinţa civică a fiecăruia

Andreea Cosma |
Data publicării:
Povestea Alexandrei, eroina care a lăsat farmacia pentru a ajuta omenirea afectată de război, în misiunile MSF
Povestea Alexandrei, eroina care a lăsat farmacia pentru a ajuta omenirea afectată de război, în misiunile MSF

Un bărbat de 26 de ani a fost reţinut de poliţiştii bucureşteni, după ce o femeie l-a reclamat că i-a eliberat un buletin fals de analize. 

Suspectul, care folosea drept cabinet un spaţiu închiriat în Sectorul 3 al Capitalei, ar fi eliberat acte medicale, deşi nu figurează ca medic în evidenţele statului. Asupra sa au fost găsite câteva ştampile cu inscripţii aferente mai multor specializări medicale. Ofiţerii au identificat şi ridicat documente, diplome şi certificate, ce urmează a fi expertizate, având în vedere că există suspiciunea că acestea sunt false.

În legătură cu acest caz, Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că Direcţia de Sănătate Publică a făcut verificări în cazul falsului medic reţinut pentru înşelăciune, iar pe numele acestuia există mai multe plângeri.

"Mai exista o plângere pe numele lui, încă din ianuarie, am înţeles, dar noi am verificat cabinetul, am sesizat ITM-ul. Dădea consultaţii care n-aveau nicio legătură cu practica medicală. Este un fals grosolan care putea fi vizibil, clinica respectivă nu era autorizată, el avea şi angajaţi, noi am sesizat şi ITM-ul. Deci, au fost mai multe aspecte verficate, în primul rând de către Direcţia de Sănătate Publică şi, uite, că a fost reţinut", a spus Pintea, la finalul şedinţei de evaluare a activităţii structurilor Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă pe anul 2018.

S. Pintea despre medicii falşi: Ne bazăm pe conştiinţa civică

Întrebată cum ar putea fi depistaţi "medicii şarlatani" înainte ca activitatea acestora să aibă consecinţe, Pintea a afirmat că "se bazează pe conştiinţa civică a fiecăruia".

Potrivit unui comunicat, bărbatul în vârstă de 26 de ani a fost reţinut încă de ieri de poliţişti, fiind cercetat pentru exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi, înşelăciune, falsificare de instrumente oficiale, fals material în înscrisuri oficiale şi folosire a instrumentelor false.

Numele bărbatului a fost verificat la instituţii cu atribuţii în domeniul sănătăţii şi a rezultat că în evidenţele acestora nu există vreun medic cu datele de identificare ale celui în cauză, precizează sursa citată. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel