Hoț moldovean, împușcat MORTAL în spate de un italian. Salvini: "Foarte bine!"

Liviu Ludovic |
Data actualizării: | Data publicării:

Un moldovean a fost împușcat mortal în spate de proprietarul unei tutungerii în timpul unei tentative eșuate de jaf. Matteo Salvini a intervenit de partea italianului. 

Ion Stavilă, un moldovean în vârstă de 24 de ani, și-a găsit sfârșitul în noaptea de joi, 6 iunie, acesta fiind împușcat în spate de patronul unei tutungerii. Potrivit informațiilor prezentate de anchetatori și citate de ilmessaggero.it, incidentul s-a petrecut în localitatea Pavone Canavese (provincia Torino). 

Potrivit informațiilor din anchetă, proprietarul tutungeriei, care locuiește deasupra localului, a fost trezit noaptea de zgomotele făcute de 3 hoți care plănuiau să spargă magazinul. Italianul Franco Iachi Bonvin a ieșit pentru a-i pune pe fugă și a tras cu revolverul pe care-l deține în mod legal, lovindu-l pe unul dintre ei în inimă.

Cazul lui Ion Stavilă, un cetățean din Republica Moldova, a adus din nou în atenția opiniei publice controversele pe marginea pachetului legislativ privind legitima apărare, promovat intens de Matteo Salvini.

Salvini: "Sunt de partea proprietarului. A fost legitimă apărare"

 

Inițial, proprietarul tutungeriei a susținut că a fost nevoit să folosească pistolul pentru a se apăra, însă autopsia a dezvăluit că hoțul a fost împușcat în spate, de la o distanță destul de mică, neexistând urme de luptă. Glonțul i-a intrat în spate, a trecut prin inimă și a ieșit prin piept. Se pare că proprietarul nici nu a coborât din casă și a tras de la balcon, relatează lastampa.it.

Întrebat despre acest caz, vicepremierul Matteo Salvini a fost vehement: "Foarte bine, eu sunt de partea proprietarului. A fost legitimă apărare". În apărarea criminalului au sărit și locuitorii din Pavone Canavese, care au organizat un marș de susținere la care au participat peste 2.000 de oameni.

(w670)

Nu autoapărare, ci EXECUȚIE

 

Contestatarii susțin că în cazul de față nu e vorba de apărare, ci de o adevărată execuție: Ion a fost împușcat în timp ce fugea, fiind trase în total 7 gloanțe. Ion Stavila a fost găsit mort pe trotuarul din apropierea magazinului, în afara proprietății lui Bonvin.

Franco Iachi Bonvin este anchetat de procurorii, pentru a vedea dacă prevederile legii privind legitima apărare au fost încălcate.

sursa foto: lastampa.it/giornalelavoce.it

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel