Greva poștașilor s-a încheiat. Ministrul Ivan anunță creșteri de salarii cu 350-370 de lei

Echipa Stiri Diaspora |
Data publicării:

Greva angajaților Poștei Române s-a încheiat, după ce aceștia au semnat noul contract colectiv de muncă. 

Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, a anunţat, marţi seară, că salariile angajaţilor de la Poşta Română vor creşte, în medie cu 350-370 de lei.

Ivan a precizat că, în urma negocierilor, contractul colectiv de muncă de la Poşta Română a fost semnat.

"Am stabilit clar care sunt drepturile nediscriminatorii ale fiecărui angajat al Companiei Naţionale Poşta Română. Mai mult, s-a stabilit în comun acord o creştere salarială care se apropie oarecum de ceea ce a solicitat sindicatul într-o medie cuprinsă între 350 şi 370 de lei net, în două tranşe, la 1 iulie şi la 1 septembrie. Urmează ca mâine dimineaţă, la prima oră, să fie înregistrat acest contract colectiv de muncă la ITM, iar în clipa în care este înregistrat la ITM (...) se va relua activitatea la Compania Naţională Poşta Română", a afirmat Bogdan Ivan, potrivit Agerpres.

El a punctat că nu toţi angajaţii vor avea o creştere salarială egală, fiind vorba de persoane cu vechime şi atribuţii diferite.

"Acest lucru va fi stabilit transparent într-o comisie formată din reprezentanţii companiei şi din reprezentanţii sindicatelor", a punctat Bogdan Ivan. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel