Grevă națională în Belgia: Mii de zboruri anulate miercuri pe aeroporturile din această țară

Echipa Stiri Diaspora |
Data actualizării: | Data publicării:

Cel mai mare aeroport din Belgia, Brussels Zaventem, va anula aproape jumătate dintre zborurile programate pentru ziua de miercuri, în timp ce niciun avion nu va decola de pe aeroportul Charleroi, din cauza unei greve naţionale a sindicatelor care protestează faţă de scăderea puterii de cumpărare, transmite Reuters.

Reprezentanţii aeroportului Brussels Zaventem, care în luna septembrie a înregistrat aproximativ două milioane de călători, au avertizat că se aşteaptă la "perturbări serioase ale activităţilor" din cauza grevei, adăugând că un număr mare de zboruri au fost anulate sau reprogramate pentru a evita perioadele mari de aşteptare sau întârzierile.

La rândul său, aeroportul Charleroi, al doilea mare aeroport din Belgia, a informat pe pagina sa de Internet că a decis să anuleze toate zborurile programate pentru ziua de miercuri.

Serviciile de transport local vor fi aproape paralizate miercuri în condiţiile în care muncitorii vor mărşălui pe străzile din Bruxelles pentru a cere salarii mai mari şi condiţii mai bune de lucru.

Rata anuală a inflaţiei în Belgia a urcat până la 12,27% în luna octombrie 2022, cel mai ridicat nivel din luna iunie 1975, în contextul exploziei preţurilor la alimente şi energie. 

Vineri, 11 noiembrie, se anunță proteste de amploare și în Italia.

Italia se pregătește de Vinerea Neagră: Grevă națională în sistemul de transport public și în cel aerian  

 

Italia se pregătește, vineri, 11 noiembrie, pentru o nouă rundă de greve ale companiilor aeriene și ale transportului public local. Astfel, călătorii vor fi afectați de perturbări în funcționarea rețelelor de transport. 

Italia se confruntă din nou cu perturbări semnificative în actvitatea de transport, deoarece vineri, 11 noiembrie, o serie de greve, inclusiv o grevă de 24 de ore a personalului Vueling, se vor desfășura. Noua rundă de demonstrații, care amenință să reproducă "venerdì nero" (vinerea neagră) de luna trecută, se va adăuga la zecile de greve care au afectat sectorul transporturilor din Italia de la începutul lunii iunie.

Iată cele mai recente informații despre cum vor afecta grevele planificate călătoriile de vineri.

Grevă de 24 de ore la Vueling

 

Personalul de la sol și cel care își desfășoară activitatea în avioanele companiei aeriene Vueling va participa la o grevă de 24 de ore. Vueling nu a emis încă niciun fel de comunicat oficial cu privire la grevă. Ca atare, nu pot fi excluse în acest moment întârzieri severe și/sau anulări.

Potrivit ultimelor informații din presa din Italia, transportatorul spaniol va garanta o serie de "servicii minime" pe parcursul zilei, însă nici Vueling, nici ENAC, autoritatea italiană de trafic aerian, nu au oferit până acum detalii pe această temă.

Citește aici continuarea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel