Grenade ofensive, descoperite într-o casă

Alexandra Steoleaca |
Data publicării:

Două grenade de mână ofensive, din al Doilea Război Mondial, au fost descoperite, marţi seara, în podul unei case din localitatea Praid, în timpul executării unor lucrări de renovare a acoperişului locuinţei.

Biroul de Presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita a informat, miercuri, că incidentul a fost semnalat imediat la numărul unic de urgenţă 112, iar elementele de muniţie rămase neexplodate au fost ridicate de pirotehnişti, pentru a fi distruse.

"La faţa locului s-a deplasat echipa pirotehnică din cadrul ISU 'Oltul' Harghita, care a identificat elementele de muniţie ca fiind două grenade de mână ofensive, provenind, cel mai probabil, din cel de-al Doilea Război Mondial. S-a executat o misiune de ridicare, transport, depozitare muniţie, în condiţii de siguranţă, în vederea distrugerii ulterioare", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Harghita, Alina Ciobotariu.

Potrivit sursei citate, grenadele puteau reprezenta un real pericol.

"Apreciem ca fiind foarte corectă atitudinea apelantului la numărul unic de urgenţă 112 pentru a solicita intervenţia unui echipaj specializat şi oprirea oricărei activităţi în zona respectivă, deoarece elementele de muniţie puteau constitui un real pericol", a punctat Alina Ciobotariu.

Aceasta este cea de-a şasea misiune pirotehnică executată în cursul acestui an de specialiştii ISU Harghita. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel