Grecia a împiedicat intrarea a peste 150.000 de migranţi anul acesta; noi grupuri de migranţi debarcă în Italia

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Grecia a blocat de la începutul anului peste 150.000 de migranţi ilegali la graniţele sale terestre şi maritime, dintre care circa 50.000 numai în luna august, a declarat duminică ministrul grec însărcinat cu portofoliul Imigraţiei, Notis Mitarachi, potrivit AFP.

Guvernul grec de dreapta, care a făcut din controlul frontierelor una dintre principalele sale priorităţi, este acuzat de responsabili europeni şi de ONG-uri că recurge la respingeri ''ilegale'' ale migranţilor clandestini la frontierele sale, acuzaţii negate de oficialii de la Atena.

''Intrarea a 154.102 migranţi în situaţie ilegală a fost evitată de la începutul anului. Circa 50.000 au încercat să intre în Grecia numai în luna august'', a declarat ministrul Notis Mitarachi pentru cotidianul Eleftheros Typos.

Confruntat cu o intensificare a valului de migranţi din Orientul Mijlociu care trec prin Turcia şi încearcă să intre în Grecia pentru a-şi continua de acolo pe ruta balcanică drumul spre vestul Europei, guvernul grec a anunţat luna trecută că va prelungi cu 80 de kilometri gardul în prezent lung de 40 de kilometri amplasat de-a lungul frontierei terestre cu Turcia delimitate de râul Evros.

Grecia a împiedicat intrarea a peste 150.000 de migranţi anul acesta

 

Vor fi de asemenea instalate camere cu termoviziune şi numărul grănicerilor va fi suplimentat cu 250. Ministrul grec a acuzat din nou Turcia că permite sau chiar încurajează migranţii să plece spre Grecia, în pofida acordului din 2016 prin care Ankara s-a angajat să stăvilească valul migrator în schimbul unui ajutor financiar consistent din partea UE.

În acest timp, în Italia, o altă ţară care este o poartă de intrare în Europa pentru migranţi, o navă a ONG-ului SOS Mediterranée a debarcat duminică în portul Taranto, cu acordul guvernului italian, 459 de migranţi clandestini recuperaţi pe Marea Mediterană în zece operaţiuni diferite, relatează agenţia DPA.

O altă navă, aparţinând ONG-ului Medici fără Frontiere, încă aşteaptă permisiunea autorităţilor italiene pentru a debarca 267 de migranţi. De asemenea, ONG-ul german Resqship a anunţat weekendul acesta că a recepţionat un mesaj SOS de la o ambarcaţiune din lemn la bordul căreia se aflau circa 300 de migranţi, care între timp au fost preluaţi de ambarcaţiuni ale gărzii de coastă italiene.

Apoi a fost semnalată existenţa a încă unei ambarcaţiuni din lemn, care transporta 76 de migranţi, aceştia fiind ulterior preluaţi de o navă a ONG-ului german Sea Eye, ce îi va debarca tot în Italia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

03 oct 2024, 23:07 in Sport
PAOK - FCSB, rezultat final
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel