Gravida, implicată în accidentul mortal din Iași, a născut un băiat sănătos, de 2,7 kilograme: Soțul: „E un miracol că au scăpat cu viață”

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
Gravida, implicată în accidentul mortal din Iași, a născut un băiat sănătos, de 2,7 kilograme. Soțul - E un miracol că au scăpat cu viață
Gravida, implicată în accidentul mortal din Iași, a născut un băiat sănătos, de 2,7 kilograme. Soțul - E un miracol că au scăpat cu viață

Maria, femeia însărcinată, care se afla în ambulanța implicată în accidentul cu șapte morți din dreptul localității Sârca, Iași, a născut în această după-amiază. Băiatul se va numi Albert Nicolas. Mama și nou-născutul vor rămâne pentru supraveghere la spital. 

Femeia însărcinată, aflată în ambulanţa care a fost implicată în accidentul soldat cu 7 morți, produs pe o șosea din județul Iași, a ajuns la Maternitatea "Elena Doamna" din Iaşi și a fost dusă în sala de nașteri. Iniţial, gravida a declarat că nu are nevoie de îngrijiri medicale în spital, ea fiind preluată de familie. Ulterior,  a venit la unitatea medicală.

7 români morți: Presupusul vinovat pentru cel mai grav accident din ultimii ani lucra în Anglia, dar s-a întors în țară pentru o perioadă

 

Femeia are 24 de ani, este gravidă în 37 de săptămâni şi se află la prima naştere. „Nici ea și nici fătul nu sunt afectaţi de accident”, a informat medicul Răzvan Socolov, reprezentant al unităţii medicale din Iași.

"Ea a fost adusă la noi în urma faptului că este şi cu infecţie COVID, cu naştere declanşată, cu membranele rupte. În momentul de faţă este la început de travaliu. Am evaluat atât gravida, cât şi fătul. Starea lor este bună, nu au fost afectaţi în niciun fel de accidentul respectiv. Supraveghem şi sperăm să nască natural, copilul nefiind estimat foarte mare la această vârstă de sarcină. Mai departe, să vedem cu evoluează, sperăm sa fie bine. În momentul în care va fi născut, copilului i se vor face evaluări prin teste PCR repetate, să vedem dacă există o contaminare care poate fi mai degrabă în tipul naşterii", a explicat medicul Răzvan Socolov, de la Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie "Elena Doamna", potrivit Agerpres.

 

MAI, după accidentul cu 7 muncitori români morți: „Atenția trebuie să fie la drum, nu la telefonul mobil!”

„A fost ghinion, dar a fost și noroc,. E un miracol că au scăpat cu viață”, a spus Cristi, soțul Mariei, în fața presei adunată la poarta sa din Fărcășeni, comuna Strunga, potrivit Libertatea.ro.

.  

Accident grav în județul Iași, în urma căruia 7 oameni au murit

 

O ambulanţă, un autocamion şi un autoturism au intrat în coliziune pe DN 28, marţi, în jurul orei 6,40, în zona localităţii Sârca, cinci persoane fiind găsite în stop cardio-respirator. Ulterior, numărul persoanelor decedate în accident a crescut la şapte.

Conform primelor concluzii ale poliţiştilor, un autocamion ar fi derapat într-o curbă şi intrat pe contrasens, a acroşat o ambulanţă, apoi a intrat în coliziune frontală cu o autoutilitară.

 

Accident foarte grav între un camion, o ambulanţă şi un autoturism. Șapte români au murit. UPDATE (FOTO+VIDEO)

Şase dintre cele şapte persoane care au decedat în accident erau muncitori în construcţii care se aflau în autoutilitara lovită de un camion care a intrat pe contrasens, cea de-a şaptea persoană decedată fiind şoferul camionului.

Celelalte trei persoane rănite în accident se aflau într-o autospecială a Serviciului Judeţean de Ambulanţă, care a plecat de la staţia din Târgu Frumos pentru a o transporta pe femeia gravidă la maternitate pentru a naşte. Şoferul ambulanţei a fost transportat la Spitalul "Sfântul Spiridon", unde a fost dus în sala de operaţie după ce s-a constatat că are o ruptură de splină. Asistenta medicală a fost transportată şi ea la unitatea medicală. 

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel