Un accident rutier grav s-a produs săptămâna trecută, mai exact vineri după-amiază, pe autostrada A3, lângă Waldbrunn. O mașină a intrat sub o remorcă, iar șoferul a fost grav rănit. Drumul în direcția Würzburg a fost închis circulaţiei rutiere.
Vineri, în jurul orei 16:50, un șofer român, în vârstă de 48 de ani, se îndrepta la volanul unui camion înmatriculat în România în direcția Würzburg, Germania. La un moment, a pierdut controlul volanului, iar camionul s-a poziţionat de-a curmeziţul drumului.
Un șofer de 67 de ani, din zona Neustadt ad Aisch, care circula pe banda din mijloc, nu a mai putut evita camionul şi a intrat cu automobilul său sub remorca mastodontului. După ce mașina a fost blocată sub remorcă, șoferul rănit grav a fost descarcerat şi dus cu elicopterul la o clinică din Würzburg, scrie wuerzburgerleben.de.
Auostrada A3 a fost complet închisă timp de câteva ore. Poliţia a demarat o anchetă pentru a stabili cauza producerii acestui accident.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
Germania introduce pensia activă. Impozitul pentru pensionari, eliminat complet, cu o singură condiție
Bogdan Bolojan /
17 sep 2025, 18:10
Guvernul cancelarului Friedrich Merz vrea să introducă, de la 1 ianuarie 2026, așa-numita „pensie activă”, care ar permite pensionarilor să câștige până la 2.000 de euro pe lună fără a plăti impozit. Măsura este gândită pentru a încuraja persoanele trecute de vârsta legală de pensionare să rămână pe piața muncii și să sprijine economia aflată în criză de personal calificat. Deși planul este lăudat de politicienii CDU, vocile critice avertizează că soluția este scumpă și nu rezolvă problemele reale ale sistemului.