Germania scoate din rezerve 200 miliarde de euro pentru plafonarea prețurilor la energie și renunță la taxa pe gaze

Gabriel Nuță-Stoica |
Data publicării:

Cancelarul german, Olaf Scholz, a anunţat joi deblocarea a 200 de miliarde de euro pentru plafonarea preţurilor la energie, în ideea de veni în sprjinul consumatorilor în contextul inflaţiei, care nu încetează să crească după invadarea Ucrainei de către Rusia, informează AFP. "Preţurile trebuie să scadă, aşa că Guvernul va face tot ceea ce poate. În acest scop, punem la punct un amplu scut defensiv", a spus Olaf Scholz.

Conform planurilor anunţate joi, Guvernul de la Berlin va introduce o frână de urgenţă la preţurile la gaze şi electricitate şi de asemenea va renunţa la intenţia anterioară de a introduce o taxă pe gaze care urma să fie plătită de consumatori, în ideea de a evita noi majorări de preţuri. Guvernul german va dezvălui în perioada următoare detaliile acestui nou dispozitiv, care se va adăuga precedentelor măsuri de sprijin cu o valoare totală de aproximativ 100 de miliarde de euro.

Rata anuală a inflaţiei în Germania a urcat până la 10% în luna septembrie, cea mai ridicată valoare înregistrată după luna decembrie 1951.

"Ne regăsim într-un război pentru energie, pentru prosperitate şi libertate", a spus ministrul german al Finanţelor, Christian Lindner. "Vrem să separăm în mod clar cheltuielile de criză de managementul nostru obişnuit al bugetului, vrem să trimitem un semnal foarte clar către pieţele de capital", a adăugat Lindner.

Explozia preţurilor la gaze naturale şi electricitate după revenirea post-Covid, şi mai ales după debutul războiului din Ucraina, a declanşat o criză energetică fără precedent în ultimii 50 de ani, criză care nu ocoleşte nicio ţară. Numeroase state au pus la punct măsuri de susţinere a gospodăriilor şi companiilor iar o serie de ţări, precum Franţa şi Spania, au introdus plafonarea preţurilor la energie.

Germania plăteşte în prezent un preţ semnificativ pentru dependenţa sa crescută de gazele naturale venite din Rusia, care înainte de războiul din Ucraina era responsabilă pentru 55% din necesarul de gaze al Germaniei. Prima economie europeană trebuie să găsească acum alte surse de aprovizionare pe o piaţă unde preţurile au explodat. 

Rata inflaţiei a atins nivelul de 10% în Germania

 

Rata inflaţiei a continuat să crească în Germania, atingând în luna septembrie nivelul de 10,0%, pe fondul majorării preţurilor la energie şi alimente, conform estimărilor Oficiului german pentru Statistică.

"Rata inflaţiei în Germania a crescut în septembrie cu 10,0%, conform indexului preţurilor de consum (VPI) raportat la aceeaşi lună a anului trecut. În august 2022, inflaţia fusese la nivelul de 7,9%", a transmis Oficiul german pentru Statistică (Destatis).

În septembrie, preţurile la energie au înregistrat o creştere de 43,9%, iar cele la alimente s-au majorat cu 18,7% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2021.

"De la începutul războiului în Ucraina, au crescut în special preţurile la energie, influenţând rata inflaţiei", subliniază Oficiul german pentru Statistică.

La servicii, majorările de preţuri au fost de 3,6%, în timp ce cuantumul chiriilor pentru locuinţe a crescut în medie cu 1,7%.

 

-------------------------------------------------------

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din Germania, puteți intra pe grupul de WhatsApp al cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următorul link: 

-> https://chat.whatsapp.com/IsdGvKkdEY4JJhueZBrtNW  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel