Vești BUNE din Germania: Concerte în aer liber și întoarcerea fanilor pe stadioane

Liviu Ludovic |
Data publicării:
SUA. Opt morţi şi zeci de răniţi la un festival de muzică
SUA. Opt morţi şi zeci de răniţi la un festival de muzică

Germania are în vedere organizarea de concerte la exterior în această vară, cu distanţare socială şi testare COVID-19 pentru participanţi şi, dacă numărul de cazuri va continua să scadă, suporterii ar trebui să se poată întoarce pe stadioane la meciurile de fotbal începând din luna august, a declarat duminică ministrul german al Sănătăţii, Jens Spahn, relatează Reuters. 

Cazurile de coronavirus au scăzut constant în ultima lună în Germania şi incidenţa calculată pe şapte zile - numărul de noi infectări - este în prezent de 64,5 de cazuri la 100.000 de locuitori, conform datelor publicate de Ministerul Sănătăţii.

Spahn a declarat vineri că Germania a depăşit al treilea val de coronavirus.

Întrebat dacă tendinţa descendentă a numărului de cazuri ar permite organizarea de concerte în aer liber, ministrul Sănătăţii a declarat pentru ziarul Bild am Sonntag: "Da. Însă nu festivaluri de muzică rock în care zeci de mii de persoane stau unele lângă altele".

"Concerte pe Stadionul Olimpic (din Berlin), fără un număr maxim de participanţi, sau în parc cu testare şi distanţare socială sunt posibile din perspectiva actuală", a mai spus el, potrivit Mediafax.

În ceea ce priveşte meciurile de fotbal, el a adăugat că dacă "incidenţa continuă să cadă, sunt sigur că suporterilor li se va permite revenirea pe stadioane în august".

Spahn a mai spus că se aşteaptă aprobarea EMA în curând pentru vaccinul anti-COVID19 dezvoltat de Pfizer/BioNTech pentru a fi administrat copiilor de 12-16 ani.

Scopul Germaniei este ca adolescenţilor din această grupă de vârstă să le fie oferit vaccinul până la sfârşitul lunii august, a mai spus el, precizând că "pentru o vară fără griji, trebuie să reducem şi mai mult incidenţa cazurilor".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel