Germania. Angela Merkel, dorinţă la final de mandat: Să nu intru în istorie ca o persoană "leneşă"

Andreea Cosma |
Data publicării:

După 16 ani în care a condus Germania, după patru mandate de cancelar federal, o succesiune de crize europene şi încercări diplomatice, Angela Merkel mai are o singură ambiţie: să nu intre în istorie ca "leneşă", informează joi AFP.

Cancelarul federal german, care se va retrage din funcţie după alegerile legislative din 26 septembrie, este cunoscută drept o persoană foarte muncitoare şi rezistentă, atât în şedinţele de negocieri cu lideri ai altor state, cât şi cu şefii de landuri germane.

Cu toate acestea, întrebată joi în timpul unui forum organizat de postul de radio WDR despre ce nu i-ar plăcea să se scrie despre ea în cărţile de istorie, Angela Merkel a avut un singur răspuns: "Că aş fi fost leneşă".

Comentariul Angelei Merkel, 66 de ani, ca şi zâmbetul uşor din colţul buzelor care îl însoţea, oglindeşte caracterul puţin extravertit al celei care rămâne personalitatea politică preferată a germanilor.

 

Angela Merkel, la final de mandat



De la maratoane diplomatice până la summituri europene ce se prelungeau târziu în noapte, Angela Merkel a uimit mereu prin rezistenţa sa la oboseală.

De altfel, apropo de somnul său, ea a explicat în 2015: "Am capacităţi demne de o cămilă. Am o oarece aptitudine spre acumulare. Însă, la un moment dat, trebuie totuşi să-mi refac plinul".

În acel an, de exemplu, ea a avut parte de o noapte albă şi de 16 ore de negocieri la Minsk pentru un armistiţiu în Ucraina, apoi de două zile de summit european în care s-a aflat în prima linie, asupra crizei din Grecia.

Angela Merkel şi-a făcut întotdeauna un titlu de glorie în a consulta şi concilia, chiar dacă acest lucru o face să întârzie în a lua o decizie.

"Metoda mea de lucru a fost întotdeauna de a crea legături, de a rezolva conflicte prin discuţie", în opoziţie cu alte comportamente ce constau în "a alimenta tensiunile şi a le lăsa să explodeze", a mai explicat ea în timpul acestui forum.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel