Gabriela Firea, dezvăluire în emisiunea lui Denise Rifai: "Cea mai mare umilinţă din viaţa mea. Nu poate fi uitat acel moment"

Andreea Cosma |
Data publicării:
captura video
captura video

Gabriela Firea a făcut dezvăluiri din trecutul său în emisiunea lui Denise Rifai. Fostul edil al Capitalei a vorbit despre copilăria sa săracă şi chiar a precizat care a fost cea mai mare umilinţă pe care a trăit-o crescând într-o familie fără posibilităţi financiare.

"Îi mulţumesc mamei mele pentru faptul că a compensat privaţiunile financiare pentru noi toţi, de aceea nici nu am vorbit prea mult. Nu am mai vrut să mai deschid acest capitol pentru că fraţii mei nu erau confortabili cu aceste dezvăluiri despre viaţa noastră, deoarece noi întotdeauna am încercat să minimalizăm aceste aspecte şi să scoatem în evidenţă doar partea bună. Tată meu, Dumnezeu să îl odihnească, a fost cel care a determinat situaţia noastră mai dificilă. Părinţii au şi divorţat când aveam 13-14 ani, dar noi cu toţii l-am iertat, şi la vârsta pe care o avem, nu vrem decât să ne aducem aminte decât de lucrurile bune din copilăria noastră", a dezvăluit Gabriela Firea, în emisiunea lui Denise Rifai.

Întrebarea care îi era adresată a fost despre cea mai mare umilinţă trăită din cauza stării sale materiale, moment în care şi-a amintit de un fost prieten din adolescenţă, a cărei familie i-a interzis să o mai vadă din această cauză.

"Cea mai mare umilinţă este să iubeşti pe cineva şi să îţi spună că nu îţi poate întoarce sentimentele pentru că nu eşti la acelaşi nivel financiar. Eu cred că pentru un tânăr, pentru un adolescent, este un moment de suferinţă peste care se poate trece, dar nu poate fi uitat acel moment", a mai spus Gabiela Firea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel