Furtunile lovesc puternic în România. De când intră în vigoare avertizarea ANM

StiriDiaspora Team |
Data publicării:

Administrația Națională de Meteorologie(ANM) a emis, în urmă cu puțin timp, o avertizare de instabilitate atmosferică. Ploile vor lovi puternic în România.

Averizarea ANM intră în vigoare în această seară, de la  ora 19:00  și va fi valabilă până pe  18 septembrie, ora 10:00.  Astfel, în vestul, centrul şi nordul ţării, precum şi în zonele de munte vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin ploi torențiale, descărcări electrice căderi de grindină.

 Cantităţile de apă vor depăşi 15 - 25 l/mp, iar pe alocuri 30 - 40 l/mp, mai ales la munte, spun meteorologii. 

Temporar, vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor, cu viteze, în general, de 45 - 50 km/h, iar în zona montană înaltă, de peste 70 km/h.

Revin ploile abundente în România. Ce măsuri ia Comitetul pentru Situații de Urgență

"Astfel de fenomene se vor semnala începând din după-amiaza zilei de vineri (17 septembrie) pe arii restrânse şi în restul teritoriului", precizează meteorologii, citați de Agerpres.

Întrucât se așteaptă ploi abundente în zona de nord-vest a țării, deja afectată puternic de inundații, comitetele locale pentru situații de urgență au luat deja măsuri, pentru monitorizarea zonelor în care s-ar putea înregistra inundații.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel