Franţa depăşeşte un nou RECORD de cazuri zilnice de COVID-19

Andreea Cosma |
Data actualizării: | Data publicării:
franta_paris_masca
franta_paris_masca

Franţa a înregistrat 58.046 de noi cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore, ceea ce reprezintă un nivel record al acestui indicator, transmite joi Reuters.

Pentru comparaţie, miercuri valoarea acestui indicator a fost de 40.558 de noi cazuri.

Într-o conferinţă de presă, şeful Direcţiei generale pentru sănătate din cadrul Ministerului francez al Sănătăţii, Jerome Salomon, a declarat că actuala criză cauzată de COVID-19 în Franţa se agravează şi că fiecare zi a luptei pentru încetinirea răspândirii acestei boli contează.

''Ne confruntăm cu un val foarte ridicat (al infecţiilor). Epidemia progresează. Cu toţi trebuie să limităm răspândirea'' ei, a spus Salomon.

 

Record de infectări



El a subliniat că, dacă virusul SARS-CoV-2 continuă să se răspândească în ritmul actual, al doilea val al epidemiei în Franţa va fi mai rău şi mai îndelungat decât primul, urmând să dureze până la jumătatea lunii decembrie.

Preşedintele Emmanuel Macron a impus luna trecută un nou lockdown, magazinele neesenţiale - precum cele care nu vând alimente de bază şi medicamente - fiind nevoite să-şi închidă activitatea. De asemenea, oamenii trebuie să prezinte o declaraţie pe proprie răspundere atunci când ies pe stradă.

Însă guvernul francez este nemulţumit de faptul că publicul nu respectă integral regulile antiepidemice, spre deosebire de primăvara acestui an.

Numărul deceselor cauzate de noul coronavirus în Franţa a ajuns joi seara la 39.037, dintre care 363 numai în ultimele 24 de ore. De la începutul pandemiei, 1.601.367 persoane au fost confirmate cu COVID-19 în această ţară.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel