Franţa. Două tinere LOVITE brutal şi prinse de gât pe stradă pentru că una din ele purta fustă scurtă, la câteva zile după un caz asemănător

Andreea Cosma |
Data publicării:

Un tânăr de 18 ani a fost plasat în custodia poliţiei din Mulhouse (estul Franţei), după ce a fost acuzat că a agresat două tinere pe motiv că una dintre ele purta o fustă "prea scurtă", a informat joi o sursă din cadrul poliţiei, la câteva zile după un incident similar petrecut la Strasbourg, notează AFP.

Incidentul a avut loc miercuri după-amiază, în timp ce cele două prietene, în vârstă de 18 ani, aşteptau tramvaiul într-o staţie din centrul oraşului Mulhouse, potrivit aceleiaşi surse.

Conform primelor date ale anchetei, bărbatul a întrebat-o iniţial pe tânăra care purta fustă: "nu vrei să te îmbraci mai scurt?". El a ridicat apoi tonul şi a plesnit-o şi împins-o pe tânără, care a căzut la pământ.

Ulterior, el apucat-o de gât pe prietena acesteia, care a încercat să intervină.

Un martor ocular a sesizat poliţia, care l-a arestat rapid pe presupusul agresor. Niciodată condamnat până acum, dar cunoscut poliţiei, bărbatul a fost arestat, potrivit sursei citate.

În primele sale declaraţii, bărbatul, care se afla încă în custodia poliţiei joi, a povestit că i-a făcut o remarcă tinerei, care, potrivit declaraţiei sale, este "o cunoştinţă", iar aceasta din urmă l-ar fi insultat şi plesnit.

Tânăra a susţinut însă că nu-l cunoaşte pe agresor şi a depus plângere împotriva acestuia.

Această agresiune intervine la câteva zile după cea a unei studente din Strasbourg, care susţine a fost agresată vineri în capitala Alsaciei de trei bărbaţi deoarece purta fustă.

Incidentul a stârnit indignare şi "condamnarea absolută" din partea guvernului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel