Forța Națională, un nou partid POLITIC. Remus Borza: "E alternativa la partidele tradiționale"

Narcis Popa |
Data publicării:

Remus Borza a anunțat lansarea Partidului Forța Națională, o alternativă la partidele tradiţionale. Este „un partid care va promova pe liste valoarea şi competenţa, meritocraţia, nu mediocritatea, un partid care va putea produce cu adevărat o schimbare în bine", spune deputatul care precizează că el nu va candida. 

„Am intrat în politică la 45 de ani. După ce mi-am făcut un rost şi un nume în viaţă. Muncesc de la 18 ani. În ultimii 10 ani, chiar 14 ore pe zi. Am fost timp de 23 de ani un avocat de succes şi în ultimii 17 ani, unul dintre cei mai respectaţi practicieni în insolvenţă din România. Am fost un om onest, drept şi curajos. M-am luptat cu băieţii deştepti de la Hidroelectrica care au dat un „tun" companiei de peste 2 miliarde euro şi, după 5 ani şi peste 250 de procese, i-am înfrânt. Am salvat zeci de companii de la faliment, am dat o pâine la zeci de mii de români şi peste 3 miliarde euro la bugetul de stat. Speram ca experienţa mea profesională, ca avocat şi ca manager al situaţiilor de criză, să fie valorizată şi în politică. Dar nu s-a întamplat acest lucru. Şi nici nu se va întâmpla câtă vreme România va fi condusă de aceleaşi partide care în ultimii 29 de ani au guvernat-o. Rezultatele proastei guvernări le-am trăit pe pielea noastră.

Eu nu voi mai candida pentru nicio demnitate sau funcţie publică. Mă voi limita, în următorii 2 ani, să creez un curent şi o mişcare care să pună în centrul ei nevoia de reformă şi schimbare, mă voi limita să promovez în spaţiul public oameni mai buni decât mine. Forţa Naţională nu este un proiect personal, este un proiect colectiv, este un proiect de ţară, un proiect identitar pentru acei români care cred în nevoia de reformă, politică, normalitate şi civilizaţie.

Sunt unul dintre acei oameni care a contribuit semnificativ la succesul ALDE în alegerile din decembrie 2016. După 9 luni de activism politic într-un partid pretins liberal, am fost exclus pentru un delict de opinie. În iunie 2017 am votat, contrar indicaţiilor conducătorului mult iubit, pentru stabilitate politică şi responsabilitate în actul de guvernare. Din acel moment, am activat ca deputat independent în parlamentul ţării. Am avut discuţii cu liderii partidelor parlamentare pentru a vedea în ce măsură există compatibilitate între programele şi obiectivele noastre. După mai multe luni, am ajuns la concluzia că marile partide parlamentare sunt mult mai interesate în menţinerea status quo-ului cultivat în ultimii aproape 30 de ani, care se traduce prin birocraţie, corupţie, clientelism politic şi populism decât în modernizarea şi reformarea statului şi implicit a clasei politice. În cei 2 ani petrecuţi în parlamentul ţării, am trăit aproape în fiecare zi sentimentul neputinţei şi al inutilităţii. Nu de puţine ori am vrut să demisionez, dar prin acest gest, aş fi dat satisfacţie multora, dar în primul rând aş fi trădat încrederea românilor care m-au votat. Pentru ei, azi, pun bazele unui nou proiect politic. Zilele acestea m-am înscris ca simplu membru în Forţa Naţională. Împreună cu cei care se vor alătura acestui proiect vom construi o alternativă, o nouă cale în politică," a mai spus Borza.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel