Florin Busuioc a fost operat.
Actorul Florin Busuioc a fost operat în cursul nopţii de marţi spre miercuri la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova, după ce a suferit un infarct pe scena Filarmonicii „Oltenia”.
Potrivit purtătorului de cuvânt al SJU Craiova, Cristina Geormăneanu, actorului i-a fost montat un stent, iar acesta este în afara oricărui pericol, notează Agerpres.
"Operaţia a fost o reuşită, i s-a montat un stent şi acum pacientul este în afara oricărui pericol. În legătură cu celelalte detalii, familia nu îmi permite să dau nicio declaraţie. Important este, însă, că totul s-a terminat cu bine", a declarat purtătorul de cuvânt.
Reamintim că Florin Busuioc se afla în sala Filarmonicii Oltenia din Craiova, unde juca în cadrul spectacolului Central Park. S-a simțit rău și a fost chemat SMURD.
La Craiova există Clinica de Cardiologie Intervenţională şi Chirurgie Cardiovasculară (în curtea Spitalului Judeţean din Craiova). A fost inaugurată în aprilie, este dotată la standarde europene, dar nu are medici şi funcţionează ocazional. Mai mult, şeful clinicii, dr. Octavian Istrătoaie, a fost de negăsit aseară, nu a răspuns la telefon, iar într-un final chiar şi-a închis aparatul. Conform protocolului, doar cu acordul său medicii puteau să intre în sala de operaţie din clinică, scrie adevarul.ro
Medicii Eugen Ţieranu şi Paul Traşcă au intrat imediat în sala de operaţie. Operaţia a durat 10 minute şi a decurs foarte bine. Cel care a implantat stentul a fost cel mai tânăr dintre medici, Eugen Ţieranu, în vârstă de 30 de ani. Acesta nu este angajat al spitalului, dar a venit imediat de acasă şi a acceptat să intre în sală alături de colegul său, Paul Traşcă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
Tagurile articolului:
florin busuioc
operat
Explozia de la Torino a fost un act de răzbunare la adresa unei românce. Autorul a fost arestat
Bogdan Bolojan /
05 iul 2025, 19:48
Tragedia care a zguduit orașul Torino în noaptea de 30 iunie capătă contururi tot mai clare, iar datele anchetei confirmă o ipoteză cutremurătoare: explozia violentă dintr-o clădire de locuințe de pe via Nizza 389 ar fi fost provocată intenționat, ca gest de răzbunare personală, iar ținta ar fi fost o femeie de naționalitate română. În urma deflagrației, un tânăr italian în vârstă de 33 de ani, Jacopo Peretti, și-a pierdut viața, iar alte cinci persoane au fost rănite, printre care o fetiță de 6 ani și un băiat de 12 ani.