Fetițe ROMÂNCE, TRAFICATE și VIOLATE de mai mulți bătrâni: „Le-am agresat, ce să fac”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Sursa foto: captură Observator
Sursa foto: captură Observator

Cel puţin patru fetiţe au fost batjocorite de mai mulţi bătrâni, în Bucureşti, după ce au fost traficate de o grupare de proxeneţi.

În această dimineaţă, poliţiştii au efectuat patru percheziţii în Bucureşti şi Ilfov, într-un dosar de proxenetism şi act sexual cu un minor.

Ancheta este derulată de poliţiştii Biroului Agresiuni Sexuale din cadrul Serviciului Omoruri a Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5.

„Din datele și probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că mai multe persoane au întreținut raporturi sexuale cu tinere minore și/sau au înlesnit practicarea prostituției unor minore, obținând foloase materiale de pe urma acestora”, se arată într-o informare a Poliţiei.

Reţeaua de prostituţie cu minore a fost destructurată de poliţişti, după ce anchetatorii au primit informaţii despre fetiţele care erau abuzate.

Potrivit unor surse, fetiţele nu au mai mult de 14 ani, iar în această dimineaţă cei implicaţi în reţeaua de prostituţie au fost aduşi la audieri.

„Le-am traficat, cum să nu! Ce să fac și eu? Altă treabă nu aveam”, a declarat unul dintre suspecții ajunși la audieri, potrivit Observator.

Printre cei audiaţi se numără şi mama unora dintre fetele batjocorite.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel