Expoziția de artă 3D a românului Radu Ştefan Poleac, inaugurată la Bruxelles

arcul_de_triumf_bruxelles_2
Preşedinţia română a Consiliului UE a inaugurat miercuri, în clădirea Lex a Consiliului UE, expoziţia de artă 3D cut art - intitulată "Conexiuni" a artistului român Radu Ştefan Poleac.

"Aceste lucrări delicate, dar puternice, cu stilul lor unic, reprezintă un exemplu excelent al creativităţii şi talentului românesc şi o mostră a contribuţiei României la arta europeană", a declarat ambasadorul României la UE, Luminiţa Odobescu, în discursul său din debutul evenimentului, conform unui comunicat de presă difuzat joi de Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană.

Expoziţia lui Radu Ştefan Poleac, un talent tot mai apreciat pe scena artistică belgiană, prezintă o serie de lucrări de artă spectaculoase create în tehnica 3D cut art. Expoziţia este organizată împreună cu Unitatea de Traduceri din cadrul Secretariatului General al Consiliului Uniunii Europene, iar lucrările vor fi expuse până la sfârşitul Preşedinţiei Române (iunie 2019).

Expoziţia a fost deschisă în prezenţa artistului.

[citeste si]

Jurnalist cu peste 15 ani de experiență, specializat în monitorizare media, analiză de conținut și comunicare strategică. Redactor-șef adjunct al portalului ȘtiriDiaspora.ro și realizator al emisiunii „Departe de România”, care aduce în prim-plan vocile românilor din diaspora.
Alte știri de interes
x close