Europa în alertă: "Nişte scurgeri de gaze din conducta Nord Stream stârnesc temeri legate de un eventual sabotaj"

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:
Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

În legătură sau nu cu războiul Rusiei din Ucraina, un incident semnalat ieri (marţi, 27.09) a alertat întreaga Europă şi nu numai. "Nişte scurgeri de gaze din conducta Nord Stream stârnesc temeri legate de un eventual sabotaj", titrează cotidianul american The New York Times.

Acelaşi ziar subliniază că "Ucraina şi Polonia acuză deja Rusia pentru acest incident, dar autorităţile europene încearcă să afle adevăratele motive".

Ziarul german Frankfurter Allgemeine pomeneşte de "nişte explozii semnalate sub apă şi de sabotaj", menţionând că "Suedia şi Danemraca ar fi fost ţările care au anunţat accidentul", precizând totodată că "acesta s-a semnalat în apele Mării Baltice" şi că, "fără îndoială, este vorba despre nişte explozii".

"Nişte scurgeri de gaze din conducta Nord Stream stârnesc temeri legate de un eventual sabotaj"

 

În cotidianul suedez Dagens Nyheter, un seismolog "exclude eventualitatea unor cauze naturale", iar un expert vorbeşte chiar despre "un sabotaj deliberat".

Dar titlul unui articol din ziarul moscovit Pravda este unul acuzator: "Statele Unite sunt principalul beneficiar al sabotajului de la conducta Nord Stream". Potrivit aceluiaşi ziar, motivul ar fi acela că "americanii nu vor ca germanii să dea înapoi, bineînţeles, în privinţa războiului din Ucraina".

Într-un alt ziar rusesc, Izvestia, un expert afirmă că, "bineînţeles, este vorba despre un atac la adresa Germaniei. Se încearcă ruperea Germaniei de gazul rusesc, iar beneficiare ar fi mai multe ţări: Polonia, desigur, apoi Marea Britanie şi ţările baltice, dar şi Ucraina, care exercită presiuni economice asupra Germaniei".

Citat de un alt ziar moscovit, Kommersant, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, afirmă şi el că "nicio versiune nu poate fi exclusă".

 

Europa se grăbește să se pregătească pentru criza de energie din această iarnă

 

Germania pune presiunie pentru a asigura contracte de gaze naturale lichefiate cu producătorii din Golf, iar alte state europene au prezentat măsuri de conservare a energiei, în condițiile în care fluxurile rusești sunt la niveluri foarte reduse în apropierea iernii.

Berlinul a declarat că urmărește să semneze contracte de GNL în Emiratele Arabe Unite pentru a aproviziona terminalele pe care le construiește, acum că gazoductul vital Nord Stream 1 din Rusia este închis. În paralel, Spania și Franța au prezentat planuri de urgență pentru a încerca să evite întreruperile de energie electrică.

"Dacă totul merge bine, dacă economiile din Germania sunt mari și dacă avem puțin noroc cu vremea, avem o șansă să trecem iarna confortabil", a declarat ministrul economiei, Robert Habeck, după un tur al unui viitor terminal GNL din nordul Germaniei, conform Reuters. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel