Eugen Stan, poliţistul pedofil, condamnat la 19 ani închisoare

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Fostul poliţist Eugen Stan a fost condamnat de Judecătoria Sectorului 6 la 19 ani de închisoare cu executare. Decizia poate fi atacată cu apel.

Procurorii de la Parchetul General au precizat în 2018, când l-au trimis în judecată pe Eugen Stan, că fostul poliţist ar fi agresat sexual 18 persoane, cu vârste între 5 şi 38 de ani.

„Modul de operare al inculpatului viza, în general, urmărirea victimelor în drumul lor spre blocurile în care locuiau, infracţiunile fiind săvârşite, sub constrângerea exercitată de inculpat, în scara imobilelor sau în liftul acestora”, au spus procurorii la acel moment.

 

Stan a fost cel care a declanşat un adevărat scandal în Poliţia Română

 

Stan a fost cel care a declanşat un adevărat scandal în Poliţia Română. La acel moment, în 2018, opinia publică a reacţionat şi a ridicat semne de întrebare vizavi de modul în care Poliţia Română îşi gestionează resursa umană având în vedere că asupra lui Stan au mai fost lansate astfel de acuzaţii fără ca cineva să ia o măsură. Drept urmare, la nivelul MAI s-a luat decizia ca la IGPR să se demareze o anchetă.

La scurt timp Corpul de Control al Ministerului Afacerilor Interne a cerut cercetarea disciplinară a 18 angajaţi ai Poliţiei Române, printre care se număra şi fostul inspector general, Bogdan Despescu (în prezent, secretar de stat în MAI). La acel moment, Despescu a fost demis, scrie Mediafax.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel