Elveția. Luare de ostatici cu final trist: trei persoane au MURIT

politie
Poliție
Un bărbat înarmat şi două femei, ostatice ale acestuia, au murit vineri într-un incident produs la Zurich, a anunţat poliţia locală citată de dpa.

Bărbatul, în vârstă de 60 de ani, le luase ostatice dimineaţa devreme pe cele două femei în vârstă de 34, respectiv 38 de ani într-un apartament din oraşul elveţian.

Una dintre femei şi un vecin au contactat poliţia, care a trimis la faţa locului un echipaj care a început să negocieze cu bărbatul.

După circa trei ore, acesta a anunţat că se va preda, însă peste câteva minute din apartament s-au auzit focuri de armă.

Poliţiştii au pătruns imediat în apartament, dar eforturile de a le salva viaţa celor trei persoane din interior, care erau grav rănite, au eşuat.

Motivele bărbatului autor al luării de ostatici rămân deocamdată neclare, menţionează dpa.

[citeste si]

Alte știri de interes
x close