Eliminare Chefi la Cuțite 15 noiembrie 2022. Cel mai simpatic concurent a părăsit concursul și a plâns

Bogdan Bolojan / 15 noi 2022, 22:50

Marți, 15 noiembrie, a avut loc battle-ul numărul 13 din acest sezon al show-ului culinar Chefi la Cuțite. Ediția ar fi trebuit să se termine cu o eliminare, dar un chef a decis să folosească o amuletă prin care să salveze concurentul care ar fi trebuit să plece acasă. 

Marți seara, la Chefi la Cuțite a fost cu siguranță cea mai grea probă pe echipe de până acum din concurs. Echipele celor trei bucătari șefi au fost nevoite să gătească șase elemente, mini-porții independente, pe aceeași farfurie. Proba a fost cu atât mai dificilă pentru că era foarte puțin timp la dispoziție pentru un număr așa mare de ingrediente care erau necesare pentru a fi gătite, iar amuletele chefilor au făcut-o chiar și mai complicată de-atât.

Astfel, Cătălin Scărlătescu a decis să-și folosească amuleta "ștafetă" care presupunea că din celelalte echipe au voie să gătească doar câte doi concurenți pe rând, în timp ce restul stau pe margine și așteaptă. La fiecare trei minute, cei doi care lucrau inițial la banc, erau înlocuiți cu alți doi coechipieri care își așteptau rândul și tot așa până la finalul rundei. Problema majoră era că cele trei minute treceau foarte repede și nici un concurent nu putea avea continuitate la preparatul pe care-l gătește. 

Chefi la Cuțite 15 noiembrie 2022 

 

Văzând cât de complicată este situația, Florin Dumitrescu a decis să-și folosească o amuletă care să-l ajute: acesta a folosit amuleta care-i dădea dreptul să gătească toată runda alături de concurenții săi. Astfel, el a avut voie să rămână mereu la banc și să pună mâna să gătească, în timp ce restul concurenților se rulau pe "ștafetă". 

2. -imagine fara descriere- (florin-dumitrescu-gateste-chefi-la-cutite-15-noiembrie-2022.JPG)

Dumitrescu a mai folosit și o altă amuletă, cea care i-a dat dreptul să interzică celorlalte două echipe rivale să folosească tocătoarele și cuptorul. Astfel, aceștia au fost nevoiți să gătească doar la tigaie, iar tot ce-a fost de tocat s-a tocat direct pe sticla bancului de probă, fără aderența si suportul tocătorului.

"Eu nu am vrut să fac ce ne-a făcut Scărlătescu și să le interzic să folosească atât cuptorul cât și aragazul. Era o probă și așa foarte dificilă. Am zis să le iau doar cuptorul, care te ajută să mai reglezi dacă e ceva nefăcut, e mai greu la aragaz. Și le-am luat tocătoarele pentru că e foarte greu să toci direct pe sticlă," a spus Florin Dumitrescu atunci când a motivat de ce a luat această decizie tactică. 

Sorin Bontea a fost cel mai năpăstuit în această probă, toate amuletele fiind îndreptate împotriva lui și neavând nimic la îndemână cu care să contracareze dezavantajele a încercat să-și coordoneze echipa astfel încât să poată scoate o farfurie decentă. Acesta s-a folosit mult de aragaz, în timp ce Cătălin Scărlătescu, neavând voie să folosească cuptorul a decis să se orienteze către preparate care pot fi consumate crude. 

În cele din urmă, battle-ul numărul 13 a fost câștigat de echipa lui Florin Dumitrescu care a obținut patru farfurii. Scorul a fost unul foarte strâns, Sorin Bontea și Cătălin Scărlătescu obținând câte trei farfurii. Handbalistele de la CSM București au fost cele care au fost în juriu și au decis marți echipa câștigătoare. 

"N-am trăit o zi ca asta timp de 13 sezoane la Chefi la Cuțite. A intrat în istorie pentru mine. A fost cea mai dificilă zi de când sunt la acest show," a spus Florin Dumitrescu la finalul probei. 

Eliminare Chefi la Cuțite 15 noiembrie 2022. Proba duelului

 

La proba duelului au intrat așadar concurenții din echipele lui Sorin Bontea și Cătălin Scărlătescu. 

"Gătiți cu gust și simplu. Ați gătit foarte bine astăzi. La câte dueluri ați avut sunteți căliți pentru semifinală," le-a spus Sorin Bontea celor din echipa lui, atunci când a văzut că aceștia sunt din nou nevoiți să intre la duel. 

Proba duelului a început cu o poveste spusă de Gina Pistol, din care în cele din urmă rezultă și preparatele pe care concurenții trebuie să le gătească pentru această probă a duelului. 

Concurenții au fost nevoiți să gătească un sandwich mai special, un tip de ou (benedict, poșat) și o salată. 

Iată rezultatele serii:

Gabi - 15 puncte 

Paco - 15 puncte 

Mădălina-Dubai -15 puncte 

Adrian - cuțitul de aur al lui Scărlătescu - 15 puncte 

Gigi -14 puncte 

Mădălina-lady Nosfe - 11 puncte 

Flori de la Bontea -11 puncte 

Titus a obținut cel mai mic punctaj și ar fi fost cel care ar fi trebuit să fie eliminat din competiție, obținând doar 7 puncte. Surpriza a fost că Sorin Bontea a decis să-l salveze de la eliminare, folosind o amuletă care i-a permis să-l ia la el în echipă. 

Titus a plâns când a aflat că a fost eliminat din concurs: "E nasol când ești eliminat. Mai rău îmi pare că i-am lăsat așa pe ceilalți," a spus Titus. 

"Lumea îl iubește pentru că el e așa cum este, e sincer," a spus Mădălina. 

"Titus a fost surpriza sezonului. A fost prima oară când o dă în bară. Noi toți îl iubim. Te salvez," i-a spus Sorin Bontea. 

Folosirea amuletei care l-a păstrat în concurs pe Titus a adus fericire pe chipurile tuturor, acesta fiind clar cel mai iubit concurent din acest concurs.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt50
YesMy - smt4.1.0