Ei sunt cei șapte militari morți în elicopterul prăbușit la Constanța. MAPN a făcut publică imaginea

Echipa Stiri Diaspora |
Data actualizării: | Data publicării:

Opt militari au murit în accidentul aviatic din Constanța. Șapte aflați în elicopter și al optulea, pilotul din avionul MIG 21 Lancer. 

Update ora 10:50. MAPN a făcut publică fotografia cu militarii români decedați ieri noapte. 

 

În accidentul aviatic în care a fost implicat elicopterul IAR 330-Puma, miercuri, şi-au pierdut viaţa 7 militari.

Pe lângă cei cinci membri ai echipajului comunicați inițial, urcaseră la bord și doi salvatori pe mare din cadrul Forțelor Navale Române.

Elicopterul militar, tip IAR 330-Puma al Bazei 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, decolase de urgență în misiune de căutare-salvare a pilotului aeronavei MiG 21 LanceR. Elicopterul a pierdut legătura radio cu baza în jurul orei 20.44 şi s-a prăbuşit în zona localității Gura Dobrogei, județul Constanța, la aproximativ 11 km de aerodrom.

Operațiunile de căutare –salvare a pilotului aeronavei MiG 21 LanceR sunt încă în desfășurare.

Cei șapte sunt:

Locotenent-comandor Bogdan Florin, pilot, în vârstă de 41 de ani, angajat din anul 2003, avea la activ peste 1500 de ore de zbor, era căsătorit şi avea trei copii.

Locotenent Pătrașcu Sorin, copilot, în vârstă de 27 de ani, angajat din anul 2016, avea 500 de ore de zbor, necăsătorit.

Maistrul militar Banu Gelu, angajat din anul 1993 în vârstă de 53 de ani, avea la activ peste 1700 de ore de zbor, era căsătorit şi avea doi copii.

Caporal Lateș Cătălin, operator căutare salvare, 29 de ani, angajat din 2021, căsătorit și avea doi copii.

Sergent Marinescu Ionuț, personal de însoțire medico-sanitar, 44 de ani, angajat din 2021, căsătorit, un copil.

Maistru militar cls I Carp Vlad, 39 de ani, scafandru marin, salvator pe mare, căsătorit, un copil.

Maistru militar cls II Bosoi Sergiu, 37 de ani, scafandru marin, salvator pe mare, angajat din 2005.

Mesajul președintelui Klaus Iohannis

 

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis miercuri, 2 martie 2022, un mesaj de condoleanțe în urma prăbușirii unui elicopter IAR 330 Puma, în zona localității Gura Dobrogei, județul Constanța.

Vă prezentăm în continuare textul mesajului:

Îmi exprim profundul regret și deplina compasiune pentru pierderea vieții a șapte militari de la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, în urma prăbușirii unui elicopter IAR 330 Puma, în zona localității Gura Dobrogei, județul Constanța. Elicopterul executa o misiune de salvare-evacuare a unei aeronave MiG 21 LanceR, când a dispărut de pe radar.

În această noapte tragică pentru aviația din România, gândurile mele se îndreaptă spre familiile îndoliate și greu încercate de această pierdere dramatică. Le transmit condoleanțe și multă putere în aceste clipe dureroase!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel