Educaţie de tip mall în România. Istoricul Mircea Platon: Modelul Hagi la Viitorul, de succes

Liviu Ludovic |
Data publicării:
scoala_online
scoala_online

Răzvan Dumitrescu și invitatul său, istoricul Mircea Platon au discutat despre mediul de educație din România, făcând o paralelă cu cel din SUA. 

In cadrul emisiunii "Ce se întâmplă", jurnalistul Răzvan Dumitrescu a ridicat invitatului său, Mircea Platon, problema consumerismului și modul în care acest concept apare din ce în ce mai des în educație.

„Este o educație de tip mall în România în momentul de față, care de fapt creează un tip de om adaptat consumului și atât. Nu ca să producă valori, nu ca să intre în competiție, ci doar ca să consume. Este programatic urmărit prin educație crearea acestui personaj, personajul de tip mall, consumator și atât?”, s-a adresat gazda emisiunii. 

„Nu pot să desfășor aici o teorie a conspirației coerentă pentru că nu sunt partizanul unui asemenea tip de explicație, însă tipul de învățământ care s-a importat în România începând de la mijlocul anilor 1990 este tipul de învățământ din școlile publice din America de nord și chiar și din Marea Britanie, din mari zone ale occidentului, care a dus la acele țări la necesitatea de a importa inteligență, pentru că oamenii ieșiți din acele școli publice, în afară de consumatori de mici birocrați, mici funcționari în structurile corporatiste, deci mici, nu oameni cu posturi de decizie, mai mult de atât nu puteau ajunge. 

Deci ceea ce susțin în carte nu este concluzia unei teorii, ci concluzia pe care am tras-o observând concret acest tip de învățământ”, a explicat istoricul Mircea Platon în cadrul interviului, potrivit DCNews

România ar trebui să își crească propria inteligență

 

Dumitrescu a scos în evidență faptul că SUA își permite să importe specialiști și a dat exemplul medicilor din țările est europene, care au mai multe facilități pe contractele din străinătate. Problema ridicată odată cu exemplul a fost dacă România își permite să aibă un astfel de mediu al educației. 

„Noi ar trebui să ne creștem inteligența în cadrul grupului, ca Gică Hagi la Viitorul, acesta este modelul de succes, noi nu ne putem permite să importăm inteligență și noi nu avem nici rezerva școlilor private, ca în occident, mă refer la învățământul preuniversitar școli ce costă între 20.000 și 40.000 de dolari, în care încă se învață carte cam cum se învăța în școala românească clasică”, a mai explicat istoricul. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel