Doi tineri, răniţi în urma unei coliziuni în Tulcea

Tulcea: Doi tineri, răniţi într-un accident rutier
Tulcea: Doi tineri, răniţi într-un accident rutier

Doi tineri, cu vârste de 18 ani şi 23 de ani, au fost transportaţi, în această după-amiază, la spitalul din Tulcea după ce au fost răniţi într-un accident rutier.

Cei doi tineri, cu vârste de 18 ani şi 23 de ani, au fost transportaţi, luni după-amiază, la spitalul din Tulcea după ce au fost răniţi într-un accident rutier petrecut pe drumul judeţean dintre Tulcea şi satul Malcoci, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Delta, scrie Agerpres. Conform cercetărilor poliţiştilor, tânărul de 23 de ani, în timp ce conducea autoturismul, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de o femeie, în vârstă de 39 de ani, din Tulcea, acesta fiind proiectat într-o autoutilitară, condusă de un bărbat de 34 de ani.

"În urma impactului, a rezultat rănirea conducătorului auto de 23 de ani şi a unui pasager din acelaşi autoturism, în vârstă de 18 ani. Ambii au fost transportaţi la spital", a anunţat IPJ.

Potrivit polițiștilor, conducătorii auto nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală şi în continuare efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor şi circumstanţelor producerii accidentului, scrie Agerpres.

 

Accident cumplit: Un român a fost lovit mortal de o mașină, pe trotuar

 

Un alt accident cumplit a avut loc astăzi, când un bărbat de 67 de ani a fost accidentat mortal de o autoutilitară, în timp ce se deplasa pe trotuar, în Cluj-Napoca.

Accidentul s-a produs între o autoutilitară condusă de un bărbat în vârstă de 36 de ani, din Cluj-Napoca, înspre strada Dorobanților și un bărbat de 67 de ani, din același municipiu, care se deplasa pe trotuar, scrie Agerpres.

"Poliţiştii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca au intervenit la un accident de circulaţie semnalat în jurul orei 14,00, în Piaţa Ştefan cel Mare. Impactul s-a produs între o autoutilitară condusă de un bărbat de 36 de ani, din Cluj-Napoca, înspre strada Dorobanţilor şi un bărbat de 67 de ani, din acelaşi municipiu, care se deplasa în calitate de pieton pe trotuarul din partea stângă aferent direcţiei de deplasare anterior amintite", se arată într-o informare a IPJ Cluj.

În urma impactului, din nefericire, a survenit decesul pietonului.

Potrivit IPJ Cluj, şoferul care l-a accidentat mortar pe pieton a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cauzei și a modalității de producere a evenimentului rutier.

Martorii spun că accidentul s-a produs după ce soferul a vrut sa evite un biciclist, dar de pe banda din dreapta venea altă masină, informează foaiatransilvana.ro.

[citeste si]


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt1
YesMy