Deputații și senatorii au intrat în vacanță parlamentară până pe 1 septembrie

Echipa Stiri Diaspora / 01 iul 2022, 13:32

Senatorii şi deputaţii au intrat de vineri în vacanţă parlamentară până la 1 septembrie, când Legislativul îşi va relua activitatea.

Parlamentarii au intrat, de vineri, în vacanță parlamentară până pe 1 septembrie.

Potrivit articolului 66 din Constituție, „Camera Deputaţilor şi Senatul se întrunesc în două sesiuni ordinare pe an. Prima sesiune începe în luna februarie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii iunie. A doua sesiune începe în luna septembrie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii decembrie”.

Parlamentarii se pot întruni şi în sesiuni extraordinare, la cererea Preşedintelui României, a biroului permanent al fiecărei Camere ori a cel puţin o treime din numărul deputaţilor sau al senatorilor.

În timpul sesiunii parlamentare, la Camera Deputaților, au fost depuse cinci moțiuni simple împotriva unor miniștri. Patru dintre ele au fost respinse, iar una, la adresa ministrului Energiei, Virgil Popescu, nu a mai fost dezbătură.

Miercuri fostul premier Florin Cîțu a demisionat din funcția de președinte al Senatului.

„Președintele partidului și secretarul general mi-au cerut demisia. Mi s-a spus că mi s-a retras sprijinul partidului. Este o funcție politică. Bineînțeles că, în aceste condiții, nu am vrut să-i pun în situația penibilă pe colegii mei, pe unii dintre ei, să voteze împotriva conducerii paidului”, spune Florin Cîțu.

Citește mai departe: Doi parlamentari propun digitalizarea serviciilor consulare

 

 Parlamentarii USR de Diaspora, senatorul Radu Mihail și deputatul Iulian Lorincz, au depus o inițiativă legislativă menită să sporească gradul de digitalizare a serviciilor consulare

„Parlamentarii USR de Diaspora, senatorul Radu Mihail și deputatul Iulian Lorincz, au depus o inițiativă legislativă menită să sporească gradul de digitalizare a serviciilor consulare, astfel încât cetățenii să aibă o interacțiune mai simplă și mai eficientă cu administrația, indiferent unde se află ei, reducând substanțial nevoia de deplasare la consulate”, potrivit unui comunicat de presă.

„Măsurile le propunem în urma discuțiilor atât cu românii din comunitățile din afara țării, cât și cu diplomați, funcționari, responsabili din Ministerul Afacerilor Externe. Ele vor putea fi implementate prin extinderea uneltelor digitale aflate la dispoziția ministerului”, transmite Radu Mihail.

Inițiativa legislativă prevede dotarea angajaților consulari cu semnături electronice, astfel încât aceștia să poată transmite cetățenilor diferite documente în format electronic. â

„Un document cu semnătură electronică validă este autentic în egală măsură ca un document cu semnătură și ștampilă, iar în 2020 a fost aprobată o lege prin care toate instituțiile statului pot apela la serviciul de furnizare de semnături electronice în mod gratuit. Astfel, cetățenii vor putea beneficia în mai multe situații de servicii consulare prestate exclusiv online, fără a fi nevoiți să se prezinte la sediul consulatului”, se mai arată în comunicat.

În funcție de opțiunea solicitanților, documentele se vor putea ridica personal, se vor putea expedia prin servicii de curierat cu suportarea cheltuielilor de expediție ori se vor putea transmite în format electronic. De asemenea, inițiativa legislativă preconizează extinderea definiției date activității consulare pentru a cuprinde și activitatea online sau prin corespondență, în condițiile în care actuala definiție a serviciilor consulare precizează că acestea se desfășoară doar în cadrul secțiilor consulare.

„Activitatea consulară este una complexă, dat fiind că pentru cetățenii români din străinătate consulatul este și primărie, și notariat, și secție de poliție, și evidența populației. Cu cât aceste activități complexe se pot realiza și de la distanță, cu atât va crește calitatea serviciilor oferite. Acest proiect de lege aduce mai multă rapiditate și flexibilitate în ceea ce înseamnă serviciul consular”, afirmă Iulian Lorincz.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.1.0