Dăncilă: „Voi avea o discuție telefonică cu Iohannis”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Premierul Viorica Dăncilă, preşedinte executiv al PSD, a declarat că va discuta astăzi cu preşedintele Klaus Iohannis, după ce CExN al PSD a votat înlocuirea din funcţie a miniştrilor Rovana Plumb, Natalia Intotero şi Tudorel Toader, aceştia urmând să-şi dea demisia din funcţie, iar în locul lor să fie propuşi Oana Florea, Liv Tit Brăiloiu şi Eugen Nicolicea.

Premierul a precizat că în cursul zilei va avea o discuţie telefonică cu şeful statului pe tema schimbărilor din Guvern şi a confirmat că a susţinut în CEx al PSD varianta remanierii guvernamentale şi nu pe cea a restructurării.

„Eu consider că este bine să mergem pe această variantă, voi discuta cu preşedintele imediat ce ajung la Guvern, voi avea o discuţie telefonică cu domnul preşedinte, îi voi spune despre nominalizările pe care le avem în vedere şi sper ca domnul preşedinte să-şi dea acordul să facă aceste nominalizări, pentru că sunt foarte importante şi este foarte important să intrăm în normalitate acum când deţinem şi Preşedinţia rotativă (a Consiliului UE - n.r.).

Citește și ULTIMĂ ORĂ. Viorica Dăncilă, declaraţii după CEx

Eu întotdeauna merg pe buna credinţă şi pe faptul că şi preşedintele României trebuie să dea dovadă de responsabilitate şi să înţeleagă că este o decizie politică, că este decizia primului-ministru şi că trebuie să existe o colaborare şi că trebuie să accepte nominalizări”, a declarat Dăncilă, întrebată dacă a discutat cu Klaus Iohannis pe tema schimbărilor din Guvern.

Ea a precizat că urmează să trimită preşedintelui noile propuneri de miniştri în cursul zilei de miercuri.

 

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel