Dan Barna, USR: Dăncilă, pe urmele lui Ceaușescu

Gabriel Nuță-Stoica |
Data publicării:

Senatorul USR Dan Barna critică dur plecarea Vioricăi Dăncilă în Turcia în ziua adoptării OUG pe legile justiției: s-a dus să ia lumină de la Erdogan. Turneul seamănă cu cele ale lui Nicolae Ceaușescu în Asia sau Africa.

Președintele USR, senatorul Dan Barna, critică dur plecarea Vioricăi Dăncilă în Turcia, fiind de părere că premierul României a plecat să "ia lumină de la însuși sultanul Erdogan". În contextul în care Guvernul a adoptat astăzi OUG-ul pe legile justiției, liderul USR afirmă că turneul premierului seamănă cu turneul lui Nicolae Ceaușescu în Asia sau Africa, unde mergea pentru a căuta susținere politică.

"În contextul tentativei continue de erdoganizare a României de către PSD și ALDE, premierul lui Liviu Dragnea a plecat să ia lumină de la însuși sultanul Recep Tayyip Erdogan.

Frapează nu doar lipsa de răspundere a unui prim-ministru de țară membră UE, care fuge din țară în aceeași zi în care pare că se reaprinde lupta pentru justiţia din România, cât mai ales destinaţiile alese pentru turneul doamnei Dăncilă: Turcia, Emiratele Arabe Unite şi Kuwait.

Toate acestea se petrec în condiţiile în care tocmai a fost amânată pentru a doua oară şedinţa comună a Guvernului României cu cel al statului Israel. Oare Liviu Dragnea şi ai lui au rămas şi fără sprijinul celui care părea să fie principalul aliat extern şi încearcă acum să bată la porţile altor tabere?

Dincolo de faptul că seamănă izbitor de mult cu turneele lui Nicolae Ceauşescu prin Asia, Africa sau Orientul Mijlociu în căutarea susținerii, principala concluzie este că pe plan extern, credibilitatea României riscă să devină egală cu cea a lui Liviu Dragnea – cât mai aproape de zero" este mesajul postat pe Facebook senatorul Dan Barna.

(w670)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel