Dacian Cioloş: "Am pierdut o mare ocazie de a trimite PSD acolo unde le e locul"

Eva Anton |
Data actualizării: | Data publicării:

Dacian Cioloş susţine că alegerile în două tururi au fost sacrificate de PNL, în condiţiile în care guvernul putea să îşi asume răspunderea pe această lege, ratând o ocazie de "a trimite PSD acolo unde le e locul".

"Alegerile în două tururi au fost sacrificate pentru că dacă PNL voia asta își angaja răspunderea încă de la început. Nu înțeleg de nu au făcut-o mai ales că la început nu exista probabilitatea să existe moțiunea de cenzură pentru că PSD încă nu se dezmeticise după căderea propriului guvern.

Nu suntem într-o relație tensionată, hai să fim serioși suntem supărați pe mai multe lucruri, dar e mai bine cu PNL la guvernare decât cu PSD. Am pierdut o mare ocazie de a trimite PSD acolo unde le e locul. Nu vreau să mă transform în analist politic. Dar nu îi înțeleg", a declarat Dacian Cioloş, la Realitatea PLUS.

Liderul formaţiunii PLUS a dezvăluit că a propus în cadrul alianţei să intre la guvernare cu PNL, iar lucrurile poate ar fi stat altfel. 

"Vom vedea în jurul cui va fi construit viitorul guvern. Propunerea mea în alianță a fost să intrăm la guvernare. Dacă acum eram la guvernare poate lucrurile stăteau altfel. Am fi putut participa la luarea deciziilor și prioritizare", a mai precizat Dacian Cioloş.

Cât despre cele 25 de ordonanţe adoptate de guvern cu o zi înainte de moţiune, liderul PLUS susţine că a fost o formă de "disperare."

"Cele 25 de ordonanțe au fost ca o formă de disperare, le-au adoptat pe repede înainte. Aveau multe proiecte de făcut și exista posibilitatea ca a doua zi guvernul să pice. Nu neg utilitatea și necesitatea acelor proiecte pentru că ele erau lucrate în guverne. Dar modul acesta precipitat subminează mult modalitatea de legiferare".

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel