Volkswagen, cel mai mare producător european de automobile, nu se mai aşteaptă la încheierea deficitului de cipuri în 2023, şi se pregăteşte "noua normalitate" a perturbărilor din lanţurile de aprovizionare, a afirmat şeful achiziţiilor, Murat Aksel, într-un interviu acordat săptămânalului german Automobilwoche, transmite Reuters.
"Sunt în grafic investiţiile pentru noile capacităţi dar va fi probabil un deficit structural de semiconductori şi în 2023", a declarat Aksel, adăugând că: "este o problemă structurală care nu poate fi rezolvată atât de rapid".
Pe de altă parte, livrările de cablaje, care s-au confruntat cu dificultăţi după invadarea Ucrainei, nu mai reprezintă o problemă, şi sunt din nou la un nivel stabil, a explicat oficialul VW.
Criza semiconductorilor. Noua normalitate
Totuşi, Aksel a avertizat că "ceea ce am văzut în ultimii doi ani în lanţurile de aprovizionare este noua normalitate", iar Volkswagen analizează cu atenţie evoluţiile pentru a reveni lipsa componentelor.
"Cu noile probleme geopolitice, totul devine mai complex şi mai dificil", susţine şeful achiziţiilor de la grupul german.
Separat, directorul general al Daimler Truck, Martin Daum, a afirmat pentru Reuters că livrările producătorului de camioane ar fi putut fi de cinci ori mai ridicate în 2021 şi 2022 dacă nu ar fi existat perturbările din lanţurile de aprovizionare.
Daum a declarat că nu se vede niciun semn al reducerii cererii pe piaţa camioanelor iar registrele de comenzi sunt pline. Aceasta înseamnă că producătorul de camioane şi autobuze face faţă costurilor mai ridicate, redresându-se după pandemie şi având ca obiectiv o marjă de profit de 7-9%.
Compania a vândut 120.961 unităţi în trimestrul doi din 2022, un avans de 4% faţă de perioada similară din 2021.
Se schimbă perspectiva: vehicule electrice sau pe bază de hidrogen
Până în 2030, Daimler Truck are ca obiectiv ca până la 60% din vânzările sale să fie vehicule electrice sau alimentate cu hidrogen, a explicat Daum, după ce firma a lansat primul său camion electric de mare tonaj.
Daum a avertizat că Europa, şi în special Germania, sunt în urma concurenţilor din Asia în domeniul producerii de baterii pentru vehicule electrice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News