Cristian Bușoi, MESAJ după DEMISIE: „Trebuie să nu ne amăgim”

Loredana Iriciuc |
Data actualizării: | Data publicării:

Europarlamentarul Cristian Bușoi demisionează de la șefia PNL București. Acesta a transmis un mesaj în care susține că „cel mai înțelept este să ne retragem”. 

„Cel mai înțelept este să ne retragem. Voi rămâne implicat în organizația PNL București și în dezbaterile privind temele pe București.

PNL București a avut o organizare bună și a făcut tot ce trebuie pentru a susține și a ajuta campania PNL la nivel național.

Le mulțumesc colegilor președinți de sectoare care s-au mobilizat și le mulțumesc voluntarilor PNL care au ajutat ca mesajele PNL să se ducă spre bucureșteni. Îi mulțumesc, de asemenea, lui Rareș Bogdan pentru implicarea în campanie. Efortul pe care l-a făcut a fost recunoscut.

Am preluat organizația la 12% cu 74.041 de voturi la alegerile locale din 2016. La alegerile europarlamentate de anul acesta, PNL București a obținut 15,7%, adică 145.952 de voturi. Este o dublare a numărului de voturi. Dar, ca președinte al PNL București, eu și întreaga echipă de conducerea a PNL București ne asumăm responsabilitatea pentru scorul la București. Îmi asum răspunderea și pentru că sunt de 23 de ani în PNL și am făcut mereu ceea ce a fost cel mai bine pentru PNL.

Trebuie însă să nu ne amăgim. Și conducerea națională a partidului este responsabilă pentru scorul PNL la București. Organizarea și politica locală sunt o parte componenta importantă într-o campanie electorală, dar la București și în marile orașe cel mai mult influențează votul politic, imaginea națională a partidului și a liderilor săi.

Citește și CUTREMUR în PNL. Cristian Bușoi și liderii de sectoare DEMISIONEAZĂ. Rareș Bogdan l-ar putea ÎNLOCUI (surse)

PNL are nevoie de unitate, a câștigat alegerile europarlamentare și nu dorim discuții în contradictoriu în Biroul Politic și nu dorim să punem președinții din țară să aleagă între conducerea partidului și solidaritatea cu organizația București.

De aceea, am decis ca cel mai înțelept este să ne retragem. Voi rămâne implicat în organizația PNL București și voi rămâne activ în dezbaterile privind temele pe București.

Las PNL Bucureşti două proiecte la cheie : "Deblocăm Bucureştiul", adică soluţii pentru deblocarea traficului din Bucureşti şi construirea Spitalul Municipal, pentru care PNL a făcut campanie publica în 2015 și pe care apoi PNL l-a susţinut şi pentru care administraţia PSD-Firea nu a mişcat niciun pas în 3 ani.

Administrația PSD-Firea este o nenorocire pentru București şi încă 4 ani pierduţi. Ceea ce este însă important este faptul ca administraţia PSD-Firea poate fi bătută şi trebuie bătută de un candidat al PNL.

Este nevoie de o acțiune comună a opoziției în București și în țară, dar USR nu a fost mereu un aliat corect, ci un competitor interesat ca PNL să scadă. Au fost multe situațiile în care, ca președinte al PNL București, m-am făcut că nu văd lucrurile incorecte făcute de USR la București, pentru a salva aparența opoziției unite.

Liderii vin și pleacă, dar oamenii în organizații care muncesc voluntar, pentru că ei cred în PNL, sunt cea mai importantă resursă a partidului.

Le mulțumesc încă o dată pentru toată munca lor și sunt bucuros că am avut onoarea de a fi alături de ei în acești ani.

Sunt de 23 de ani în PNL și nu sunt genul de vedetă politică de Facebook; iar antipesedismul l-am arătat ținând PNL București unit și dublând voturile în 3 ani”, a transmis Cristian Bușoi.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel