Criminalii Sabinei, tânăra româncă ucisă și arsă de vie într-o valiză, și-au aflat pedepsele. Un copil a rămas al nimănui

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Criminalii Sabinei, tânăra mamă ucisă și incendiată într-o valiză, în județul Giurgiu, au fost condamnați la pedepse cuprinse între 13 și 18 ani de închisoare cu executare. Decizia nu este însă definitivă.

Două surori - Samira și Elena Constantin - și complicele lor - Alexandru Dinu - au fost găsiți vinovați de crima odioasă care a avut loc în octombrie 2020. Trupul Sabinei a fost găsit pe un câmp dintre localitățile Ghimpați și Valea Plopilor, din județul Giurgiu, într-o valiză. Tânăra româncă a fost ucisă și mai apoi incendiată.

Judecătorii au condamnat-o pe Silvia Constantin, cunoscută drept Samira, la 18 ani și 20 de zile de închisoare cu executare. Sora ei și bărbatul care le-a ajutat au primit câte 14 ani şi 8 luni închisoare. Decizia a fost deja contestată de cei trei inculpați din dosar. Primul termen în apel va avea loc în 13 ianuarie, la Curtea de Apel București.

Magistrații de la Tribunalul Giurgiu au decis și ca fiul tinerei ucise să primească daune morale în valoare de 100.000 de euro.

Sabina, căutată de Justiția din Spania

 

Mihaela-Sabina Mircea (32 de ani) a sfârșit ucisă, băgată într-o valiză și incendiată pe un câmp, între localitățile Valea Plopului și Ghimpați, în județul Giurgiu.

Pe 30 octombrie 2020, un martor a sunat la numărul unic de urgență 112 pentru a anunța un incendiu pe câmp, iar când au ajuns la fața locului, polițiștii au descoperit că ardea o valiză în care se afla cadavrul unei femei.

Șapte zile mai târziu, în baza amprentelor de la mână, anchetatorii au primit, din Spania, identitatea Sabinei, aceasta fiind amprentată acolo, într-un dosar de furt.

Vezi și: Radiografia cazului femeii în valiză, dintr-o perspectivă „abandonată” de opinia publică

Legiștii care au făcut necropsia femeii au stabilit că victima era încă vie atunci când criminalii i-au dat foc. Uciderea ei a fost doar ultima parte a coșmarului pe care tânără l-a trăit, mai multe luni, din cauza celor trei indivizi.

Anchetatorii au stabilit că Sabina Mircea era prostituată și locuia împreună cu cei trei. În noaptea crimei, ar fi avut loc o ceartă, în urma căreia femeia a fost omorâtă după ce a fost lovită în cap cu corp dur, greu, dar în același timp ascuțit, cel mai probabil o toporișcă. Cei trei au recunoscut ca au omorât-o în bătaie pe Sabina, apoi au transportat-o cu mașina pe câmpul din județul Giurgiu și, împreună, au hotărât să o incendieze. Transportarea de la mașină până pe câmp și incendierea geamantanului ar fi durat, după calculul procurorilor, aproximativ șapte minute.

La scurt timp, medicii legiști au stabilit și cauza morții: șoc traumatic și hemoragic. Potrivit unor surse judiciare, anchetatorii au mai stabilit și că această crimă a fost comisă chiar în locuința din Ferentari.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel