Crime Spital Săpoca. Răniții au fost transferați la patru spitale din Capitală

Alexandra Steoleaca |
Data actualizării: | Data publicării:

Cei nouă pacienţi de la la Spitalul de Neuropsihiatrie şi Măsuri pentru Siguranţă Săpoca, răniţi în noaptea de sâmbătă spre duminică, sunt transferaţi la patru spitale din Capitală, a declarat şeful UPU Buzău, medicul Adrian Zoica.

Sursa citată a precizat că trei din cei nouă pacienţi au răni grave.

"Toţi cei nouă pacienţi au fost transferaţi la patru spitale din Capitală - Bagdasar, Floreasca, Municipal şi Pantelimon, doi cu elicoptere SMURD, trei cu ambulanţele, iar alţi patru cu autospeciale pentru victime multiple", a precizat Zoica.

Potrivit unei informări a Ministerului Sănătăţii, decizia de transfer a fost luată deoarece spitalul din Buzău nu are secţie de neurochirurgie. Doi dintre pacienţi sunt transferaţi la Spitalul Floreasca, alţi doi la Spitalul Sf. Pantelimon, trei la Spitalul Bagdasar şi doi la Spitalul Universitar.

Un pacient de la Spitalul de Neuropsihiatrie şi Măsuri pentru Siguranţă Săpoca, judeţul Buzău, a omorât, în noaptea de sâmbătă spre duminică, patru pacienţi şi a rănit alţi nouă cu un stativ de perfuzie.

Potrivit unor surse judiciare, carnagiul a avut loc în saloanele 208 şi 209 ale Spitalului din Săpoca unde se aflau mai multe persoane sedate sau imobilizate la pat.

Agresorul are 38 de ani şi este din comuna Săgeata, judeţul Buzău, fiind fără ocupaţie. El a fost internat voluntar cu sevraj etilic în cursul zilei de joi. După producerea atacului, a încercat să fugă şi a fost imobilizat de un poliţist, aflat în unitatea medicală pentru internarea unui alt pacient.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel