Creatorul sistemului antivirus McAfee, găsit mort în penitenciar, în Spania, la câteva ore după aprobarea extrădării sale

Nicoleta Nicolau |
Data actualizării: | Data publicării:

Creatorul de sisteme antivirus John McAfee, în vârstă de 75 de ani, a fost găsit mort în penitenciar în Spania.Autorităţile spaniole suspectează că este vorba de sinucidere. O instanţă judiciară din Spania tocmai aprobase extrădarea lui John McAfee în SUA.

Creatorul de sisteme software antivirus John McAfee a fost găsit mort în închisoare, în Spania, în contextul în care o instanţă judiciară tocmai aprobase extrădarea sa în Statele Unite, unde este acuzat de evaziune fiscală, informează cotidianul El Mundo. 

John McAfee, în vârstă de 75 de ani, a fost găsit mort în celula sa, în Penitenciarul Brians 2, situat în localitatea spaniolă Sant Esteve Sesrovires. John McAfee a fost găsit mort de gardieni şi nu a putut fi resuscitat. 

"O comisie judiciară se va deplasa la penitenciar pentru a afla circumstanţele decesului. Toate datele preliminare indică o sinucidere", a comunicat Administraţia Penitenciarelor din Spania, citează Mediafax. 

John McAfee a fost arestat în octombrie 2020, pe Aeroportul din Barcelona, în baza unui mandat emis de Statele Unite. Înalta Curte de Justiţie din Spania a decis miercuri dimineaţă extrădarea lui John McAfee în Statele Unite, unde urma să fie judecat pentru evaziune fiscală.

John McAfee afirma că acuzaţiile sunt motivate politic, întrucât voia să candideze în scrutinul prezidenţial din SUA reprezentând Partidul Libertarian.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel