Cozi ieşirea din ţară prin Nădlac II: Se așteaptă cel puţin patru ore

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Cozi ieşirea din ţară prin Nădlac II: Se așteaptă cel puţin patru ore
Cozi ieşirea din ţară prin Nădlac II: Se așteaptă cel puţin patru ore

Cel puţin patru ore se aşteaptă, miercuri după-amiază, la ieşirea din ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, unde s-au format coloane de maşini pe autostradă, multe cu refugiaţi ucraineni care tranzitează România.

Potrivit aplicaţiei online de monitorizare a traficului la frontieră, de pe site-ul Poliţiei de Frontieră, la Nădlac II sunt deschise doar patru artere de ieşire pentru traficul uşor, pentru că sunt insuficienţi poliţişti ungari care să facă echipe mai multe cu cei români. Aici se aşteaptă 250 de minute pentru formalităţi şi intrare în Ungaria.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Andrei Dincă, a declarat că "se înregistrează timpi ridicaţi de aşteptare pentru că un număr mare de autoturisme se prezintă pentru efectuarea controlului pe sensul de ieşire din ţară".

„De asemenea, la intrarea pe teritoriul Ungariei, pentru cetăţenii ucraineni care nu sunt posesori de paşapoarte biometrice se fac verificări suplimentare amănunţite. Aceste măsuri dispuse de partea ungară au determinat creşterea timpului alocat fiecărei persoane pentru control. La graniţa româno-ungară, controlul de frontieră se efectuează în comun cu autorităţile din ţara vecină, sens în care suplimentarea arterelor de control se realizează în acord cu şi în funcţie de personalul alocat pe Poliţia Ungară”, a declarat reprezentantul Poliţiei de Frontieră Arad.

Aglomeraţie este şi la Nădlac I, unde se aşteaptă cel puţin 40 de minute pentru ieşirea din ţară, în timp ce la Turnu se aşteaptă 30 de minute.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel