Concert organizat de institutul lui Ion Iliescu, în Piaţa Revoluţiei: "Imoral și inadmisibil, o dovadă de cinism"

Andreea Cosma |
Data publicării:

Concertul organizat pe data de 22 decembrie, de către Institutul Revoluției Române, aflat în subordinea Senatului României și condus de Ion Iliescu și de Gelu Voican-Voiculescu, este contestat de mai multe grupuri civice, potrivit unui comunicat de presă remis vineri.

Comunicatul comun de presă este semnat de Freedom House, Forum Apulum, Funky Citizens, #REZISTENȚA, Geeks For Democracy, Inițiativa România și Corupția Ucide.

Este vorba despre un concert desfășurat de la ora 16:00 în Piața George Enescu, într-un spațiu alăturat Pieței Revoluției, acolo unde acum 30 de ani s-a murit pentru libertate. Vor concerta Holograf, Vunk, Andra, Corina Chiriac, Irina Loghin, Gabriel Dorobanțu, Mioara Velicu, Horia Moculescu, conform sursei citate.

 

"O desacralizare a memoriei victimelor"

 

Mai multe organizații civice protestează față de organizarea evenimentului și atrag atenția că acesta reprezintă „o jignire adusă memoriei eroilor martiri ai Revoluției din 1989 și urmașilor acestora”.

„Organizarea unui concert și nu a altui tip de eveniment comemorativ exact în ziua de 22 decembrie, într-un moment și un loc cu încărcătură solemnă deosebită nu poate fi decât un act de sfidare. Un eveniment cu muzică ușoară și populară nu poate fi, în niciun caz și sub nicio formă, acceptabil ca semn de respect pentru cei peste 1.100 de martiri ai Revoluției, pentru răniții din decembrie 1989 și pentru familiile acestora. Dimpotrivă, astfel de evenimente constituie o desacralizare a memoriei victimelor și ducerea în derizoriu a comemorării celor jertfiți pentru libertate”, explică semnatarii documentului.

Conform sursei menționate, organizatorii acestui eveniment au jucat roluri-cheie în desfășurarea tragediilor din decembrie 1989 și atât Ion Iliescu, cât și Gelu Voican-Voiculescu sunt inculpați pentru crime împotriva umanității ca urmare a acestui fapt.

„Este imoral și inadmisibil, o dovadă de cinism enorm ca acești doi inculpați să organizeze orice manifestare publică privind victimele din 1989, când probele ce-i incriminează în dosarul Revoluției reflectă rolul lor direct și / sau indirect în moartea sau rănirea românilor în acele zile. Mai mult, folosirea a peste 100.000 de euro din banii publici pentru acest eveniment constituie o sfidare în plus la adresa românilor, la 30 de ani de la căderea comunismului”, potrivit orgaizațiilor civice.

 

Grupurile civice solicită remedierea acestei „situații rușinoase”

 

Mai mult, susțin ONG-iștii, organizarea evenimentului în spațiul adiacent Pieței Revoluției, unde, în fața Ministerului de Interne (fostul sediu al CC al PCR), are loc o comemorare, alături de familiile celor uciși la Revoluție reprezintă un motiv în plus ca acest concert să nu aibă loc.

Grupurile civice solicită remedierea acestei „situații rușinoase”, de natură a afecta un moment crucial pentru cinstirea memoriei celor care și-au dat viața în lupta pentru democrație.

Astfel, semnatarii comunicatului cer Primăriei Generale a Municipiului București să ia măsurile ce se impun pentru ca evenimentul organizat în Piața Revoluției de către grupurile civice să se desfășoare în bune condiții.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel