Comisia de etică: Teza de doctorat a lui Lucian Bode conține „unele fragmente plagiate”. Ministru: „Voi revizui printr-o erată erorile de citare“

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:
lucian bode
lucian bode

Comisia de etică a Universităţii ”Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca a constatat că teza de doctorat a ministrului de Interne, Lucian Bode, are ”abateri de la bunele norme de publicare”, mai exact erori de citare şi unele fragmente plagiate.  Bode, a salutat rezultatele evaluării UBB și a precizat că verdictul este că ”teza sa de doctorat este în regulă, iar titlul de doctor acordat în anul 2019 este menţinut”.

Hotărârea Comisiei de etică a UBB Cluj-Napoca a fost adoptată în urma unei sesizări privind abaterile de la etică în teza de doctorat a lui Lucian-Nicolae Bode, intitulată “Securitatea energetică şi managementul resurselor la începutul secolului XXI. România în context european actual“ şi susţinută în anul 2018, la UBB.

“Nu rezultă cu certitudine că plagiatul a fost unul intenţionat sau mai degrabă a derivat din necunoaşterea/neaplicarea tehnicilor de citare (…). Acest lucru nu schimbă concluzia că există fragmente plagiate“, se arată în concluziile Comisiei de etică a UBB, care a constatat “o serie de abateri de la bunele norme de publicare: (1) erori de citare şi (2) unele fragmente plagiate“.

“S-au reţinut ca existând fragmente plagiate în 3 din cele 4 puncte ale sesizării nr. 14390/18.10.2022, alte fragmente plagiate fiind identificate in urma analizei interne a UBB. Fragmentele identificate ca având o problemă de tip plagiat reprezintă aproximativ 1923 de cuvinte din 65.000 cuvinte ale tezei (2.95 %). Ţinând însă cont că textele originale din care s-au preluat fragmente plagiate sunt citate în text şi în referinţe (cu o excepţie), chiar dacă nu acolo unde trebuie şi/sau cum trebuie, nu rezultă cu certitudine că plagiatul a fost unul intenţionat sau mai degrabă a derivat din necunoaşterea/neaplicarea tehnicilor de citare (ex. utilizarea de ghilimele/bloc de text; citare acoperitoare etc.). Acest lucru nu schimbă concluzia că există fragmente plagiate“, precizează Comisia.

Comisia de etică a UBB: Teza de doctorat a lui Lucian Bode conține „unele fragmente plagiate” 

 

Totodată, în document se arată că, deşi au fost constatate “abateri de la etica cercetării“, iar Comisia ar fi propus sancţiunea “avertisment scris“ şi cea de corectare a tuturor lucrărilor publicate prin încălcarea normelor de bună conduită, s-a stabilit că Lucian Bode nu face parte din categoriile prevăzute de lege împotriva cărora se poate aplica o sancţiune referitoare la încălcarea eticii universitare şi a bunei conduite în cercetare.

Ministrul Lucin Bode a salutat decizia UBB și afirmă că, în urma verificărilor, Comisia de Etică i-a recomandat remedierea erorilor de citare care au survenit în cuprinsul a mai puţin de 7 pagini (2.95%) din totalul celor 220 de pagini ale tezei. 

“Doresc să salut publicarea rezultatelor evaluării UBB în urma analizei asupra tezei mele de doctorat. Verdictul UBB: Teza mea de doctorat este în regulă, iar titlul de doctor acordat în anul 2019 este menţinut. Recent, UBB s-a pronunţat în legătură cu respectarea normelor de redactare academică în teza mea de doctorat, iar rezultatul verificărilor nu schimbă cu nimic evaluările iniţiale ale tezei“, spune ministrul de Interne.

Lucian Bode: „Voi revizui printr-o erată erorile de citare“

 

“În niciun moment nu mi-am însuşit ideile altora şi nici nu am dat impresia că-mi aparţin“, afirmă ministrul Bode. “Ţinând cont de observaţiile şi concluziile finale ale hotărârii Comisiei de Etică a UBB potrivit cărora fragmentele identificate ca fiind problematice reprezintă aproximativ 1923 de cuvinte din totalul de 65.000 de cuvinte ale tezei (2.95 %), prin procedura de verificare realizată în 24 octombrie 2022 nu s-au identificat elemente de noutate faţă de prima verificare a tezei realizată cu ocazia susţinerii tezei în anul 2018“, consideră Lucian Bode.

„Citarea eronată este considerată o deviere de la normele de redactare academică şi trebuie corectată. Rareori redactarea unei lucrări complexe este perfectă, iar eratele şi corecţiile sunt mijloace absolut normale de îndreptare publică şi transparentă a unor erori. Din respect pentru comunitatea academică, împreună cu editura, voi revizui printr-o erată erorile de citare problematice din cele 7 pagini, cu toate că nu am această obligaţie legală“, afirmă Bode.

El continuă: “Aşadar, politicienii dactilografi din USR care m-au copiat de zor la bibliotecă s-au făcut de râs. Situaţia în care se află este penibilă şi ridicolă! Este un maxim de superficialitate de care au dat dovadă. Am văzut de-a lungul timpului că folosesc această schemă de compromitere, creează o poveste, apoi o vând în online indiferent de consecinţe pentru că la final nu îi interesează dacă se verifică sau nu adevărul. Tot ce fac ei are doar un scop electoral, motiv pentru care fabrică un “adevăr“ doar al lor pe care îl promovează sperând să câştige puncte electorale“, mai scrie Bode.

USR cere ca Lucian Bode să demisioneze sau să fie revocat din fruntea MAI

Uniunea Salvaţi România cere demisia ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, după ce Comisia de etică a Universităţii 'Babeş-Bolyai' a publicat rezultatele evaluării asupra tezei sale de doctorat.

'Comisia de etică a Universităţii 'Babeş-Bolyai' confirmă ceea ce a susţinut USR: Lucian Bode a plagiat în teza de doctorat', afirmă reprezentanţii USR, într-un comunicat transmis AGERPRES. Preşedintele USR, Cătălin Drulă, îi cere demisia de urgenţă din Guvern sau, în caz contrar, revocarea acestuia din fruntea Ministerului Afacerilor Interne.

'Lucian Bode a plagiat. Avem confirmarea de la universitatea care i-a dat diploma. Aşteptăm demisia din Guvern', a scris Cătălin Drulă pe Facebook. Universitatea 'Babeş-Bolyai' din Cluj-Napoca a făcut publice concluziile analizei Comisiei de etică a UBB asupra tezei de doctorat a ministrului de Interne, Lucian Bode, constatându-se că există ''o serie de abateri de la bunele norme de publicare - erori de citare şi unele fragmente plagiate'', afirmă Drulă.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel