Cofetăriile din Rusia vând cozonaci de Paște ornați cu litera "Z"

Nicoleta Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:
Cofetăriile din Rusia vând prăjituri de Paște cu litera  Z
Cofetăriile din Rusia vând prăjituri de Paște cu litera Z

Pe rafturile unui magazin din orașul rus Shadrinsk au apărut cozonaci de Paște ornați cu litera "Z", celebrul simbol, care apare și pe tehnica militară pe care Federația Rusă a folosit-o la invazia din Ucraina.

În Shadrinsk, în magazinul Chaika, în locul tradiționalei cruci și a urării "Hristos a Înviat", pe cozonacii de Paște apare litera Z, relatează 45.RU.

Cozonacul, numit în rusă Kulich, poate fi cumpărat cu 190 de ruble. Cozonacii cu litera Z au fost deja prezentați pe canalul de telegram al lui Kseniei Sobchak, jurnalistă și prezentatoare celebră din Rusia.

"Sunt sigură că pe ouăle de Paște, din acest an, vor apărea tancuri”, a scris Ksenia Sobchak pe canalul său de telegram Bloody Lady.

Autorul ideii cozonacilor de Paște cu litera Z, proprietarul magazinului Chaika, Anatoly Pedoshenko, consideră că, în timpul ostilităților, cozonacii și ouăle de Paște sunt decorați cu simboluri militare, deoarece sprijină soldații ruși. 

Cozonacii de Paște, puși în vânzare în magazinul Chaika din Shadrin, și au devenit, deja, celebri în toată Rusia.

„Simbolurile militare sau politice pe cozonacii de Paşte nu sunt o tradiţie ortodoxă”

 

Simbolurile militare sau politice pe cozonacii de Paşte nu sunt o tradiţie ortodoxă”, a spus serviciul de presă al Eparhiei, care îl citează pe episcopul Vladimir de Shadrinsk şi Dalmatov. 

Literele ”Z” și ”V” sunt folosite de Rusia drept simboluri ale invaziei în Ucraina. În mai multe țări, printre care și Republica Moldova, aceste simboluri, precum și panglica Sfântului Gheorghe, au fost interzise pe motiv că promovează războiul.

Mai mulți lideri ai Bisericii Ortodoxe Ruse, printre care și Patriarhul Kirill, au declarat că cei care se împotrivesc așa zisei ”operațiuni speciale” sunt împotriva lui Dumnezeu și i-au binecuvântat pe soldații care omoară civili și violează femei și copii în Ucraina.

În timp ce rușii cumpără cozonaci ornați cu litera "Z", armata provoacă adevărate dezastre umanitare în Ucraina. 

"Așa arată iadul pe Pământ. Rugăciunea nu mai este suficientă". Un comandant ucrainean din Mariupol i-a scris papei Francisc

 

Comandantul unității militare ucrainene din orașul asediat Mariupol, maiorul Serghei Volina, i-a scris o scrisoare papei Francisc, în care face apel la salvarea oamenilor rămași în oraș, de sub bombardamentele puternice ale trupelor ruse.

Maiorul Serghei Volina, comandantul Brigăzii 36 de Pușcași Marini, a scris, în scrisoarea publicată pe site-ul Ukrainska Pravda, că este gata să "lupte până la capăt", în ciuda tirurilor constante de artilerie și rachete, a lipsei de apă, hrană și medicamente.

"Nu am văzut apelurile dvs către lume și nu v-am citit ultimele declarații. Am luptat timp de peste 50 de zile, complet înconjurați, și am timp doar pentru lupta dură pentru fiecare metru al acestui oraș încercuit de inamic”.

Volina a spus că este gata să „lupte până la capăt”, în ciuda tirurilor constante de artilerie și rachete, a lipsei de apă, hrană și medicamente.

„Probabil că ați văzut multe în viața dvs. Dar sunt sigur că nu ați văzut niciodată ce se întâmplă la Mariupol. Pentru că așa arată iadul de pe Pământ. Am puțin timp să descriu toate ororile pe care le văd aici în fiecare zi. La fabrica Azovstal, femeile cu copii trăiesc în buncăre. În foame și frig. În fiecare zi suntem atacați de aviația inamică. Răniții mor în fiecare zi pentru că nu există medicamente, apă, hrană”, a scris el.

Ofițerul a vorbit și despre teatrul din Mariupol care a fost lovit de un atac rus în timp ce era folosit ca adăpost pentru civili, în martie. "A venit vremea când rugăciunea nu mai este suficientă. Ajutați-i să se salveze. După bombardarea teatrului, nimeni nu-i mai crede pe ocupanții ruși. Aduceți adevărul la suprafață, evacuați oamenii și salvați-le viețile din mâinile Satanei, care vrea să ardă toate ființele vii”, a mai scris Volina.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel