Coadă de sute de persoane la moaştele Sf. Spiridon, în oraşul cu cea mai mare rată de infectare COVID-19

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Sursa foto: captură Antena 3
Sursa foto: captură Antena 3

În plină pandemie, în oraşul cu cea mai mare rată de infectare cu coronavirus, oamenii stau la coadă la moaşte.

În ciuda ploii torenţiale şi a vântului, oamenii aşteaptă să le vină rândul la racla cu moaştele Sf. Spiridon care este dezinfectată după ce trece pe acolo fiecare persoană.

Credincioşii poartă mască de protecţie şi respectă distanţa socială, iar în biserică, oamenii au intrat pe rând, în număr limitat.

Oamenii au mers la moaşte fără să ţină cont de ploaia mărunţă şi de frigul de afară şi s-au aşezat la coadă la Biserica Sf. Spiridon cel nou din Capitală, însă din primele ore ale dimineţii, pentru a se închina la moaşte, relatează Antena 3. Alte câteva sute de persoane asistă la slujba din curtea bisericii, pentru că în biserică nu sunt mai mult de 100 de locuri.

 

Capitala sare de rata de infectare 7 în criza COVID

 

Situația este tot mai gravă în Capitală, din cauza pandemiei. Vineri, Bucureștiul a sărit pentru prima dată de 7, în ceea ce privește rata de infectare la mia de locuitori.

Capitala este, în acest moment, pe primul loc între județe la acest capitol, cu o rată de 7,04.

Dintre cele 6.460 de cazuri diagnosticate cu coronavirus în ultimele 24 de ore, aproape 1.900 sunt în Capitală. Cu alte cuvinte, unul din trei bolnavi depistați vineri este din București.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel